Autobuzele revin la program normal în câteva zile. Serviciul, în pericol de a fi închis o lună şi jumătate

Incertitudini cu transportul public din Paşcani. Dacă în momentul de faţă autobuzele asigură două din cele 10 curse pe zi pentru fiecare traseu, din iunie, situaţia s-ar putea înrăutăţi.
Administratorul special al RAGCL a precizat pentru BIT TV ca la termenul stabilit pe data de 3 iunie regia ar putea fi declarată în faliment şi prin urmare va fi nevoită să îşi înceteze activitatea, de tot.

Mai exact toţi salariaţii ar urma să fie disponibilizaţi cu câteva excepţii, cei care se ocupa de predarea arhivelor şi asigură serviciile contabile, până la lichidare.

Până atunci autobuzele ar urma să revină la programul normal sau în functie de numărul de călători, în căteva zile. Primarul Dumitru Pantazi a precizat în cadrul emisiunii Pulsul Zilei ca funcţionarii de la contabilitate caută o soluţie pentru a fi posibilă o plată din bugetul local, bani necesari achiziţionării de combustibil. Edilul municipiului a spus că municipalitatea are de achitat facturi restante, de anul trecut, pentru achitarea abonamentelor persoanelor cu dizabilităţi şi veteranilor, dar suma trebuie compensata cu datoriile RAGCL către Primărie, la solicitarea Fiscului.
În aceeaşi emisiune primarul Pantazi a explicat de ce a fost aprobată cumpărarea de autobuze second- hand, nu noi şi de ce nu au fost cumpărate până acum autobuze electrice. Timpul scurt pentru achiziţionarea lor şi lipsa banilor la bugetul local sunt principalele motive.

“Nu avem timp să aşteptăm, trebuia să găsim o soluţie pentru preluarea serviciului de transport public. Autobuzele noi sunt mult mai scumpe iar pentru un credit sau leasing aveam nevoie de aprobări, în momentul de faţă ele fiind blocate, după epuizarea plafonului de garantare. Autobuzele second -hand pot fi cumpărate repede, tot în rate, iar costurile sunt mult mai mici. Pe viitor vom achiziţiona, cel mai probabil, autobuze electrice. Nu am putut solicita fonduri europene deoarece RAGCL era în prag de faliment şi nu avem încă un Studiu de Mobilitate, document în curs de realizare.”

De cealaltă parte managerul noului operator de transport public local spune că serviciul va fi operaţional cel mai devreme de la jumătatea lunii iulie. Consiliul Local a delegat societăţii CLP Ecoserv SRL Paşcani serviciul de transport şi a aprobat achiziţionarea a 5 autobuze second hand.
Urmează achiziţionarea autobuzelor, încheierea contractului de delegare şi obţinerea avizelor necesare. Leonard Ursu exclude că toate acestea pot fi rezolvate în câteva zile pentru a sigura cursele în suburbii dacă RAGCL intra, oficial, în faliment din iunie.
Conform unor surse neoficiale, juriştii Primăriei Paşcani ar urma să solicite instanţei de judecată amânarea declarării falimentului RAGCL, până la următorul termen, pentru a putea asigura transportul public încă cel putin o lună de zile.

PULSUL ZILEI

Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi

* statul nu este pregătit să aplice propriile reguli * aproximativ un milion de case de marcat din România trebuie actualizate * la Iași sunt peste 20.000 Comercianții ar putea primi încă un an pentru adaptarea aparatelor fiscale. Amenzile de...

Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Note de 10 luate de candidați din Pașcani

* 329 de candidați s-au înscris în acest an la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în untățile de învățământ preuniversitar din Iași * după desfășurarea a trei probe, în cursă au rămas 227 candidați * în perioada 12-27...

Fonduri UE pentru parcuri industriale: până la 5 milioane de euro pe proiect

Construirea și extinderea parcurilor industriale din regiunea Nord-Est ar urma să fie sprijinite cu 15 milioane de euro, printr-o linie de finanțare care prevede granturi între un milion și 5 milioane de euro pe proiect. Pot solicita bani autoritățile...

Chiriașul nu mai plătește chiria, dar nici nu pleacă. Cum îl evacuezi? Greșelile care te pot transforma din victimă în inculpat

Un proprietar are în apartament un chiriaș care nu mai plătește chiria de patru luni. Nu există contract înregistrat la ANAF, doar o înțelegere pe WhatsApp. Povestea a ajuns pe Reddit, unde comentatorii i-au sugerat să-i schimbe yala sau...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pe 3 noiembrie. Buget de peste 35 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Românii care nu au reușit să se înscrie în sesiunile anterioare ale Programului Rabla Auto 2026 vor putea solicita din nou finanțare începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziție 35,389...

Când începe școala după vacanța de toamnă 2026. Cum sunt programate cursurile până la finalul anului

Elevii revin la cursuri luni, 2 noiembrie, după vacanța de toamnă din anul școlar 2026-2027. Următoarea pauză din calendarul național este programată în decembrie, însă până atunci copiii vor mai avea patru zile libere consecutive, cu prilejul sărbătorilor de...

Alexandru Rogobete – Ministrul Sanatatii: În ultimii doi ani, Ministerul Sănătății a investit 487 de milioane de lei în spitalele din Iași – VIDEO

Alexandru Rogobete - Ministrul Sanatatii: Aceasta este valoarea investițiilor realizate și a proiectelor aflate în derulare prin Ministerul Sănătății, în județul Iași. Și totuși, domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a ales să le spună ieșenilor că Ministerul Sănătății...

ANM anunță cum va fi vremea în noiembrie 2026: temperaturi sub normal și ploi peste medie în unele regiuni

Luna noiembrie începe cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă și cu precipitații peste medie în sudul și estul țării, potrivit prognozei meteorologice pentru intervalul 2–30 noiembrie 2026.  Ulterior, valorile termice vor reveni treptat în jurul celor...

Revolta primarilor PSD Iași după comasarea comunelor cerută de propriul Guvern: „Dispare un brand de țară”

Guvernul României vrea comasarea a aproape 430 de comune sub 1.500 de locuitori din întreaga țară, proiect care ar duce la reducerea aparatului bugetar și a cheltuielilor administrative. Datele prezentate pe țară sunt raportate la 2023, în Iași fiind...

Tânără pășcăneancă, Sara Avasîicii, a câștigat trofeul Festivalului-Concurs „Barbu Lăutaru” – VIDEO

O nouă reușită pentru tânără pășcăneancă, Sara Avasîicii. Ea a câștigat trofeul Festivalului-Concurs "Barbu Lăutaru", cea de-a IV-a ediție, organizat în Republica Moldova. 🏆 TROFEUL Festivalului-Concurs "Barbu Lăutaru" vine acasă! ❤️🎶✨ Trofeul Festivalului-Concurs "Barbu Lăutaru", ediția a IV-a! ✨Am trăit...
Paşcani
cer acoperit de nori
13 ° C
13 °
13 °
80%
4.9m/s
20%
vin
14 °
S
13 °
D
11 °
lun
10 °
mar
8 °

Niciun articol afișat