Autostrada A7 Bacău-Pașcani, finanțată prin PNRR. Câți kilometri va avea și când va fi gata

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerul Transporturilor au semnat contractul de finanțare pentru Autostrada A7 Moldova, sectorul Bacău-Pașcani.

Valoarea totală a proiectului este de peste 7,32 miliarde de lei, mai puțin de 30% din sumă provenind din fonduri europene. Valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de aproximativ 2 miliarde de lei.

„Obiectivul general al proiectului reprezintă o creștere a mobilității pe rețeaua de infrastructură rutieră TEN-T Core, prin reducerea timpului de călătorie, îmbunătățirea condițiilor de călătorie și siguranța traficului, precum și dezvoltarea zonelor pe care autostrada le va servi, precum si economia de combustibil”, transmite Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt 77,3 km de autostradă, care va avea 112 poduri și pasaje, nouă noduri rutiere, două spații de serviciu și două parcări de scurtă durată.

Perioada de implementare a proiectului este de 52 luni, respectiv din septembrie 2022 până la 31.12.2026, aceasta cuprinzând, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Traseul autostrăzii se compune din 3 loturi:

-Lot 1 între UAT Săucești (județ Bacău) și Trifești (județ Neamț), km 0+000 — Km 30+300, cu lungimea de 30.3 kilometri.

-Lot 2, între Trifești (județ Neamț) și Gherăești (județ Neamț), km 30+300 — Km 49+299, cu lungimea de 18.999 kilometri.

-Lot 3, între Mircești (județ lași) si Pașcani (județ Iași), km 49+299 — Km 77+393.7, cu lungimea de 28.094 kilometri.

Sectorul de autostradă cuprins între Bacău şi Paşcani va traversa judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi. În apropiere de Paşcani, autostrada A7 se va intersecta cu viitoarea Autostradă a Unirii – A8, intersecţie care va fi amenajată sub forma unui nod turbion.

Pe întreaga lungime a autostrăzii vor fi plantate 140 de hectare de perdele forestiere cu rol anti-înzăpezire.

Autostrada Moldovei A7 are aproape 440 de kilometri de la Ploieşti (Dumbrava/A3) şi până la Siret, la graniţa cu Ucraina. De la Ploieşti până la Paşcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanţare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiţia esenţială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

Sursa adevarul 

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
73 %
1.6kmh
0 %
lun
21 °
mar
11 °
mie
7 °
J
5 °
vin
2 °

Niciun articol afișat