Autostrada A8 Moțca-Ungheni a ajuns pe masa Guvernului. Cât mai are până la licitație

„Suntem pregătiți să o preluăm la CNIR”, se arată hotărât Cătălin Urtoi, dar recunoaște că mai are de așteptat încă cel puțin o lună.

Cu câteva săptămâni înainte de alegerile generale, cresc și tensiunea, dar și presiunea pentru A8, proiectul care se conturează de mai mulți ani, dar care încă nu a devenit nicăieri șantier de-a lungul traseului de peste 300 km.

Într-un dialog purtat în Studioul TV al „Ziarului de Iași”, Cătălin Urtoi, președintele Consiliului de Administrație al noii Companii Naționale de Investiții Rutiere, a trecut în revistă stadiul fiecărui lot de pe A8 și a făcut câteva estimări ale termenelor de finalizare. Astfel, dacă sectorul montan este deja pe direcție – cu două contracte atribuite, cele pentru capete, cu alte două contracte în așteptarea evaluării ofertelor și cu cele patru loturi din mijloc în curs de intrare, pe rând, în procedură de licitație – sectorul ieșean încă este incert într-o oarecare măsură.

Lasă CNAIR A8 din mână?

 

Într-un termen de 30 de zile de la emiterea hotărârii de guvern, așteptată pentru sfârșitul lunii octombrie, CNAIR trebuie să predea segmentul Moțca-Ungheni către CNIR. Va tergiversa Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere acest transfer? Dintre cele șapte proiecte de investiții menționate într-un ordin din martie al ministrului Transporturilor, doar unul sau două au „plecat” de la CNAIR către noua companie, iar Cătălin Urtoi se teme că și partea ieșeană a Autostrăzii Unirii va mai fi ținută în loc. „Suntem pregătiți să o preluăm la CNIR”, a subliniat el.

Pe lângă acordul celor două companii de predare-preluare, trebuie să existe și acordul proiectantului. Contractul de actualizare și completare a studiului de fezabilitate include și realizarea proiectului tehnic, parte care ar urma să fie mutată într-un nou pachet pentru viitoarea licitație, alături de partea de execuție. Decizia este luată, mai e nevoie de semnătura de închidere a vechiului contract, a explicat Cătălin Urtoi.

„Până în 2028 putem avea finalizat sectorul Moțca-Lețcani”, a spus el, condiția fiind ca traseul birocratic menționat să fie depășit fără sincope.

A8 si alte cinci proiecte de autostrăzi şi drumuri expres trec de la CNAIR la nou înfiinţata Companie Naţională de Investiţii Rutiere.

Cât privește finanțarea loturilor, toate vor avea sursa asigurată – pentru Moțca-Ungheni, de exemplu, banii urmând să vină din Programul Transport 2021-2027 în proporție de 40 la sută (nerambursabil), respectiv de la statul român – probabil din împrumuturi, așa cum s-a făcut și pe A7, a adăugat Cătălin Urtoi.

Dar de ce nu încep lucrările pe primul lot atribuit? Strategia constructorului, același care lucrează și pe mare parte din A7, este să încheie sectorul Buzău-Focșani până la sfârșitul acestui an și să mute oamenii și echipamentele pe celelalte loturi, inclusiv pe lotul Moțca-Tg. Neamț. Nu va fi o întârziere, pentru că organizarea de șantier va rămâne cea din zona Bacău-Pașcani, a explicat Cătălin Urtoi. 

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
78 %
8.4kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat