back to top
luni, februarie 16, 2026
-3.6 C
Paşcani

Aveti proiecte culturale sau sociale? Consiliul Judetean le finanteaza. Vezi conditiile

în baza Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2015 din bugetul Județului Iași – Consiliul Județean Iași pentru activități nonprofit de interes județean, (exclusiv pentru proiecte culturale şi proiecte sociale), conform prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare
(Program publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI – a, nr. 98/25.05.2015)

Județul Iași – Consiliul Județean Iași lansează Programul anual de finanțare a proiectelor culturale și proiectelor sociale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
Selecția proiectelor culturale și proiectelor sociale, care vor primi finanțare nerambursabilă din bugetul general al Județului Iași – Consiliul Județean Iași pe anul 2015, adoptat prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr.36 din 14.02.2015, se va face într-o sesiune unică pentru anul în curs, de către Comisia de evaluare şi selecţionare, special constituită, în conformitate cu prevederile legale mai sus menționate, prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 227/15.07.2014.
Programul pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2015 din bugetul Județului Iași – Consiliul Județean Iași pentru activități nonprofit de interes judeţean, (exclusiv pentru proiecte culturale şi proiecte sociale), conform prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, stabilește ca termenul limită de depunere a proiectelor de către solicitanți să fie 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, a anunțului de participare.
Suma alocată în anul 2015 din bugetul Județului Iași – Consiliul Județean Iași, pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale și proiectelor sociale este în valoare de 500.000 lei, repartizată defalcat, după cum urmează: în valoare de 200.000 lei, alocată proiectelor culturale, respectiv în valoare de 300.000 lei, alocată proiectelor sociale.
Cuantumul contribuției de la bugetul Județului Iași – Consiliul Județean Iași nu poate depăși 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului și, de asemenea, suma alocată din bugetul Judeţului Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi aceluiași solicitant în baza mai multor proiecte propuse și selecționate nu poate depăși o treime (1/3) din fondul total alocat în anul 2015 pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor.
Pentru proiectele culturale privind editarea cărților, revistelor altor tipuri de publicații (suplimente literare sau științifice, periodice, cataloage etc.) având caracter literar – artistic sau tehnico – ştiinţific, editate pe orice tip de suport, valoarea maximă de finanțare a unui proiect nu va depăși suma de 15.000 lei, iar pentru alte proiecte culturale valoarea maximă de finanțare a unui proiect nu va depăși suma de 25.000 lei.
Pentru proiectele sociale valoarea maximă de finanțare a unui proiect nu va depăși suma de 25.000 lei.
Termenul limită de depunere a proiectelor de către solicitanți este 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, a anunțului de participare. Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial nr.102 din 29 mai 2015.

ANUNT DE PARTICIPARE – CONSILIUL JUDETEAN IASI

PULSUL ZILEI

Accident cu trei victime la Moțca

Comunicat ISU :Intervenție la un accident rutier produs în zona localității Moțca, intersecția DN 2 cu DN 28A În această seară, prin apel la numărul unic de urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași a fost sesizat cu privire la producerea...

Senatorul Lucian Rusu: Nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor de la Tronsonul 2 al Autostrăzii #A8: Târgu Neamț (Moțca) – Iași –...

Au fost depuse nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor de la Tronsonul 2 al Autostrăzii #A8: Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni. Este încă un pas care arată interes, competiție și, mai ales, intrarea proiectului într-o...

Consilierul județean Mihai Dediu: Primarul Marius Pintilie – zero investiții, mii de minciuni!

Așa înțelege primarul Marius Pintilie să respecte oamenii din #cartierul Aerodrom - locuitorii de pe străzile Grigore Ureche, Amurgului și din zonele învecinate, care trăiesc la case și plătesc an de an impozite considerabile pentru bugetul local, pe terenuri...

Guvernul a stabilit minivacanța de Paște 2026. Câte zile libere vor avea angajații și elevii

Guvernul a stabilit programul zilelor libere de Paște din 2026, oferind angajaților o minivacanță de patru zile consecutive. Elevii vor beneficia de o vacanță extinsă, de aproape două săptămâni, ideală pentru odihnă și activități în familie. În plus, calendarul...

Moșii de iarnă 2026. Ce se face în Sâmbăta morților, pe 14 februarie

Moșii de iarnă din 2026 sunt pomeniți pe 14 februarie, în Sâmbăta morților, una dintre cele mai importante zile dedicate celor adormiți. Credincioșii merg la biserică, dau de pomană și se roagă pentru sufletele celor plecați dintre noi. Află ce...

„Butonul Roșu” împotriva bullyingului: compania ieșeană Adservio și Poliția Română lansează un mecanism național de raportare a violenței în școli

Compania ieșeană Adservio, cunoscută pentru dezvoltarea catalogului digital utilizat în peste 1.200 de școli din România și străinătate, a semnat un parteneriat național cu Inspectoratul General al Poliției Române pentru implementarea mecanismului „Butonul Roșu”, destinat semnalării cazurilor de violență...

Pericol pentru o casă din Sodomeni. Apa de pe stradă ajunge în curte

O familie din suburbia Sodomeni a municipiului Pașcani se teme că locuința i-ar putea fi afectată din cauza apei care se scurge de pe strada Moș Ion Roată. La fiecare ploaie mai serioasă, apa adunată pe carosabil se scurge...

Consilierul Vlad Macovei: Nu sunt prieten cu primarul. M-a dezamăgit!

Consilierul PSD Vlad Macovei "se leapădă" de primarul municipiului, Marius Pintilie.  Pe rețelele de socializare au apărut numeroase comentarii din care reiese că cei doi adversari politici ar fi, de fapt, prieteni și că aceștia și familiile lor și-ar...

Le schimbă „direcția”? Un consilier pașcanean strânge semnături pentru dizolvarea CL și demiterea primarului

Situație inedită la Pașcani. Un consilier local a început să strângă semnături pentru dizolvarea legislativului din care face parte, dar și pentru demiterea primarului municipiului, Marius Pintilie. Într-o postare pe rețelele de socializare, Sorin Olariu a spus că unii...

Cadre didactice de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, perfecționare în Franța pentru utilizarea teatrului ca metode inovative de lucru

C.P. Cadrele didactice de la Liceul Special ”Moldova”, din Târgu - Frumos se perfecționează în Caen, Normandia (Franța) prin programul de mobilitate Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 În perioada 09 – 13 Februarie 2026, în cadrul planului de acreditare Erasmus+, o delegație formată...
Paşcani
cer acoperit de nori
-3.6 ° C
-3.6 °
-3.6 °
84 %
9.9kmh
100 %
lun
-1 °
mar
-0 °
mie
-1 °
J
1 °
vin
-1 °

Niciun articol afișat