AZI LA 20.00 ”DIALOGURI ESENȚIALE” : ”DESPRE PERSEVERENȚĂ ȘI PLANURI DE VIITOR” cu 3 șefe de promoție

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Astăzi, la ”Dialoguri esențiale” începând cu orele 20.00, veți avea ocazia să le cunoașteți mai bine pe șefele de promoție de anul acesta de la liceele din Pașcani.

Este vorba despre Larisa Pristavu de la Liceul Teoretic ”Miron Costin”, Raluca Atănăsoaei de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate ”Unirea ” și Mihaela Bălău, de la Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu”.

Pentru că au reușit să își întreacă colegii, să fie perseverente, să se remarce și să fie cele mai bune la învățătură pe parcursul a 4 ani de liceu, cele 3 tinere absolvente vor împărtăși împreună cu telespectatorii Tv Bit exemple din experiența lor și planuri de viitor.

Emisiunea ”Dialoguri esențiale” aduce în fața telespectatorilor în fiecare săptămână, invitați de interes pentru comunitate, dispuși să se implice prin propriul exemplu și prin atitudine în viața celor din jur, iar cele trei tinere silitoare sunt exemple demne de urmat, deoarece din experiența lor cu siguranță au de învățat și cei mari, și cei mici.

Telespectatorii care doresc să pună întrebări în direct invitatelor noastre pot trimite sms la numărul de telefon 0723276029 sau 0745903243 sau le pot adresa direct aici, prin postarea de comentarii la acest articol.

Menționăm că întrebările care vor include atac la persoană sau injurii nu vor fi anunțate public.

PULSUL ZILEI

Iarna a venit la munte. -5 grade la Vârful Omu, primii fulgi de zăpadă la Bâlea Lac. Val polar în toată țara

Iarna a venit deja la munte. Dimineața a adus temperaturi negative pe creste, iar frigul s-a resimțit în toată țara.  La Vârful Omu au fost -5 grade, iar la Bâlea Lac au căzut și primii fulgi de zăpadă. Administratorii drumului...

De ce coletele pe care le plătim ramburs costă cu 10 lei mai mult

Magazinele online încep să perceapă taxe suplimentare de la clienţii care vor să plătească la livrare. Firmele de curierat le cer bani în plus să adune sumele şi să le trimită comercianţilor. În plus, vânzătorii vor să încaseze facturile...

Cum plătim mai puţin la cumpărături: aplicaţiile care te ajută să economiseşti până la 2 salarii pe an

Prețurile cresc, dar românii au găsit o armă în telefonul din buzunar. Aplicații gratuite le arată, în timp real, toate reducerile din magazine și unde găsesc, de fapt, cel mai mic preț. Mai mult, alte aplicații îi ajută să...

Acuzații grave la adresa unui polițist din Scobinți! „Prinde fluturi cu basca…”

Un bărbat din Hârlău, în vârstă de 31 de ani, face acuzații grave despre modul în care un polițist de la Secția de Poliție Scobinți își îndeplinește obligațiile. Daniel Ciobanu susține că agentul de poliție Andrei Lăcureanu nu depune...

La 10 ani păzea droguri, la 20 de ani a fost condamnat în Spania, iar la 23 de ani a primit 10 ani în...

Un tânăr de 23 de ani a intrat în viață condamnat dinainte. Trăind când în România, când în Spania, neglijat atunci când nu era maltratat și pus la muncă de copil atunci când nu era pus să păzească droguri,...

Târgul localităților la Pașcani pe 3 octombrie

Primăria Pașcani vrea să închirieze o scenă, ecran LED și instalație de sonorizare pentru două evenimente. Anunțul a fost făcut deja pe SEAP și site-ul Primăriei iar suma alocată este de 50.000 de lei. Scena ar urma să fie folosită...

Consilierii se lasă așteptați în C.A.-urile școlilor 

Școlile din municipiul Pașcani așteaptă ca administrația locală să își desemneze reprezentanții în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Cererile au fost deja transmise, iar nominalizările ar urma să fie făcute cel mai probabil în ședința Consiliului Local...

Pașapoartele și Permisele Iași se mută temporar

Serviciile de Pașapoarte și Permise și Înmatriculări din Iași vor funcționa, temporar, într-o altă locație. Sediul de pe Bulevardul Primăverii, unde cele două servicii își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proces de modernizare. Investiția se ridică la...

10 lei biletul la meciurile CSM Pașcani?

Intrarea pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei CSM Pașcani ar urma să nu mai fie gratuită. Conducerea clubului a analizat deja posibilitatea taxării prin introducerea unor bilete de intrare de 10 lei pentru fiecare meci și a...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează îngrijitoare și infirmiere – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani scoate la concurs 11 posturi pentru îngrijitoare și infirmiere. Anunțul a fost publicat pe site-ul posturi.gov.ro și deja se primesc dosarele - ANUNTUL POATE FI CITIT AICI. Astfel, unitatea medicală caută nouă îngrijitoare pentru...
Paşcani
cer senin
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
90%
2.4m/s
100%
mie
15 °
J
17 °
vin
18 °
S
17 °
D
19 °

Niciun articol afișat