back to top
vineri, decembrie 26, 2025
-2 C
Paşcani
Login

BACALAUREAT 2020. Calendarul examenului a fost aprobat. Când vor avea loc probele

Calendarul examenului de Bacalaureat a fost aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, prima probă, cea la Limba şi literatura română, urmând să aibă loc pe 22 iunie, informează un comunicat MEC, citat de Agerpres.

Înscrierile sunt programate în perioada 3 – 10 iunie, iar între 11 şi 17 iunie – echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 23 iunie proba la Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă.

În data de 24 iunie va avea loc Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă, iar pe 25 iunie proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă.

Rezultatele vor fi afişate pe 30 iunie, până la ora 12,00.

Contestaţiile vor putea fi depuse pe 30 iunie, în intervalul orar 16,00 – 20,00, şi pe 1 iulie între 8,00 – 12,00.

Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate pe 5 iulie.

Potrivit comunicatului de presă, ordinul de ministru urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

În contextul epidemiologic actual, conform ordinului, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare.

citeste continuarea pe digi24

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Niciun articol afișat