Balastieră UMB la Moțca: anul decisiv pentru nodul turbion A7-A8 de la sud de Pașcani

O balastieră cu un volum comparabil cu cele industriale din nord-estul țării urmează să funcționeze pe râul Moldova, în comuna Moțca, județul Iași. Potrivit documentației tehnice analizate de APIX.ro, din perimetrul Moțca 2 ar urma să fie extrași 299.300 metri cubi de balast, pe o perioadă de doi ani. Proiectul aparține grupului de firme UMB condus de Dorinel Umbrărescu.

În zonă, UMB are în execuție tronsoane din autostrăzile A7 și A8. În contextul acestor șantiere, Moțca capătă un rol important în logistica de materiale de construcții a grupului. Tronsonul din A7, între Mircești și Pașcani, cuprinde și nodul turbion de intersecție a celor două autostrăzi: potrivit șefului UMB Dorinel Umbrărescu, acest tronson va fi finalizat în decembrie 2026.

Cantitatea totală de agregate din perimetrul Moțca 2 va fi exploatată etapizat: 150.000 mc în primul an (2026–2027) și 149.300 mc în al doilea an (2027–2028). Raportat la durata proiectului, exploatarea presupune un volum de peste 400 mc pe zi, echivalentul a aproximativ 20 de camioane zilnic, în condiții de activitate constantă. Proiectul este o revizuire tehnică a celui propus anul trecut.

 Continuarea pe apix.ro

PULSUL ZILEI

Tichetul de energie pentru consumatorii vulnerabili, prelungit până la finalul lui 2026, fără depunerea unei noi cereri

Persoanele care beneficiază deja de tichetul de energie în valoare de 50 lei nu trebuie să depună o nouă cerere pentru a obține ajutorul până la finalul anului, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Acordarea...

Opoziția a avut dreptate! Restaurantul din proiectul „Peștișorul”, eliminat pentru a putea fi semnat contractul de finanțare

Ies la iveală noi probleme în proiectul depus la finanțare pentru modernizarea lacului Peștișorul. Administrația locală nu poate semna contractul pana când nu va face o serie de modificări și clarificări mai ales în legătura cu funcționalitatea clădirii care...

Când vor fi asfaltate străzile din Aerodrom

Străzile din cartierul Aerodrom nu vor fi asfaltate nici in acest an. Administrația locală are în vedere lucrări de asfaltare doar pe 3 străzi din bugetul local anul viitor. Până atunci ar urma să fie realizate documentațiile tehnice. Este vorba...

Ședință despre problemele școlilor din Pașcani

Întâlnire importantă în sala de ședințe a Primăriei Pașcani. Pe 6 martie începând cu ora 10, directorii unităților de învățământ din municipiu au discutat împreună cu reprezentații Primăriei despre modul de gestionare a unor servicii din cadrul școlilor, după...

Spectacol aniversar și premiere, la final de sărbătoare la „Miron Costin” Pașcani – VIDEO

Zilele Liceului Miron Costin din municipiul Pașcani, în cadrul cărora au fost sărbătoriți cei 26 de ani de când școala poartă titulatura de liceu s-au încheiat vineri, 6 martie, cu activități cu ecou. De dimineață, la Clubul Copiilor a avut...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist „C-tin Arvinte” al Consiliului Județean Iași

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului "Muguri de cântec românesc" organizat de Ansamblul Profesionist "C-tin Arvinte" al Consiliului Județean Iași "Dragi prieteni, Astăzi încep înscrierile pentru ediția a VI-a a Concursului de interpretare vocală a cântecului popular ”Muguri de...

Tânăra pictoriță din Pașcani, Alexandra Atodiresei, vă invită la o nouă expoziție. „Universul feminin”, vernisaj de 8 martie, la Pașcani

Tânără pictoriță din municipiul Pașcani, Alexandra Atodiresei, a pregătit un nou eveniment cu arta ei. Este vorba despre o nouă expoziție intitulată "Universul feminin", a cărei vernisaj va avea loc pe 8 martie, de la ora 14:00 la Elite...

Tâlhărie la Pașcani pe stradă. O fetiță a fost lăsată fără telefon. Doi jandarmi l-au prins pe făptaș în scurt timp

Intervenție rapidă la Pașcani a jandarmilor. Doi dintre colegii de la Detașamentului de Jandarmi Târgu Frumos, plt. Ioan R. și plt. Nicușor B., dacă are activează la Pașcani au reușit să prindă un hoț la scurt timp după ce...

O nouă mobilitate internațională pentru trei cadre didactice de la Liceul Special Moldova

C.P. În cadrul primului an de acreditare, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 ne dorim formarea continuă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar în diverse metode inovative: teatru incluziv, gamification și outdoor. În acest context, trei cadre vor participa în Spania,...
Paşcani
nori împrăștiați
3.8 ° C
3.8 °
3.8 °
70 %
1kmh
36 %
D
13 °
lun
13 °
mar
15 °
mie
14 °
J
5 °

Niciun articol afișat