Bâlbâieli administrative cu noul preţ la căldură. Facturile majorate vor fi distribuite mai tarziu

 

Noul preţ la căldură, majorat de Consiliul Local Paşcani cu peste 50% apoi diminuat la 20% a fost publicat greşit în hotărârea înaintată Prefecturii şi regiei locale de termoficare. Asta deoarece un funcţionar care asigură transcrierea dezbaterilor şi rezultatului votului a completat în mod eronat preţul de facturare pentru persoanele juridice. Din acest motiv facturile la căldură pentru luna februarie vor ajunge mai târziu la beneficiari.

Pe site-ul Primăriei Paşcani, în hotărârea nr 9 aprobată în data de 6 februarie a.c, era trecut până astăzi un preţ mai mare la căldură pentru agenţii economici decât cel votat de consilieri, adică 442 lei fără TVA în loc de 377, 22 lei aşa cum s-a stabilit în şedinţă. Documentul a fost transmis cu greşeli atât Prefecturi Iaşi, pentru verificarea de legalitate,  cât şi regiei de termoficare,  care la rândul ei a comunicat noile preţuri Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei pentru obţinerea unui aviz.

Abia după ce autoritatea a sesizat că regia păşcăneană are două preţuri de producţie, diferite, unul pentru populaţie şi altul pentru agentii economici, situaţie care contravine legii, funcţionarii Primăriei Paşcani au citit cu atenţie documentele şi le-au corectat. Nu este prima greşeală în actele publice ale Primăriei din cauza neatenţiei, situaţie criticată tot mai mult de consilierii locali.
Conducerea RAGCL spune că, deocamdată, nu vor fi făcute facturile pentru luna februarie până când problemele apărute cu hotărârea nr 9 nu vor fi rezolvate. În cursul zilei de astăzi regia a primit hotărârea corectată care a fost înaintată autorităţii ANRE spre avizare.

Directorul regiei spune că nu ştie dacă va aplica majorarea aprobată de consilieri, în condiţiile în care autoritatea naţională va da aviz negativ, aşa cum să întâmplat şi pe forma greşită. Asta deoarece în noul preţ nu au fost incluse toate pierderile tehnologice solicitate de regie, şi asumate de consilieri (ci doar 5% din ele),   varianta în care majorarea ar fi fost cu 50%.
Reacţia conducerii este de neînţeles în contextul în care reprezentantul regiei i-a informat pe consilieri ca avizul este consultativ, nu obligatoriu,  şi prin urmare hotărârea CL Paşcani poate fi dusă la îndeplinire.
Menţionăm că în momentul de faţă preţul de producţie al căldurii, atât la populaţie cât şi la agenţii economici, este de 449, 01 lei Gcal, suma trecută cu si fără TVA în hotărârea Consiliului Local. De asemenea preţul de facturare la populaţie este de 322 lei pe gigacalorie diferenţa de 126, 75 lei urmând să fie asigurată, prin subvenţie la căldură, din bugetul local.

 

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie moderată
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
66 %
6.5kmh
100 %
mar
7 °
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °

Niciun articol afișat