Bâlciul de la Lespezi – distracție și promisiuni

Public numeros, artisi de muzica populara, foc de artificii. Asa se poate descrie balciul de la Lespezi ce a avut loc ieri dupa amiaza in centrul comunei. Fuego si alti artisti ai momentului au urcat pe scena iar spectacolul s-a incheiat cu un foc de artificii.

balci lespezi

Evenimentul mult asteptat de catre toata comunitate a fost deschis de primarul Ioan Lazar. El a vorbit multimii despre proiectele de dezvoltare ale comunei.

Si primarul din Tatarusi si Siretel au participat la balci. Pe rand, fiecare a luat cuvantul. De exemplu, primarul Costel Iosub a spus ca participa la balci de cand era mic si astepta cu nerabdare acest eveniment.

primari

Presedintele Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei a fost invitatul de onoare al acestui eveniment. El a vorbit despre modernizarea Drumului Judetean 208 A, care face legatura intre Iasi si Suceava si care trece prin comuna. Investitia ar urma sa inceapa din anul 2015, din fonduri europene.

Mai mult, el a felicitat si pompierii voluntari care au reusit, in ultimii ani sa se claseze pe podium la concursul organizat de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta.

Apoi artiști precum Fuego, De Marco, Aurel Moldoveanu, Nemuritorii, Mario Buzoianu și Kronos au urcat pe scenă și au reușit să întrețină atmosfera.

BALCI LESPEZI

Imediat cum au urcat artistii de muzica populara pe scena, satenii au inceput sa danseze.

Ca la orice sarbatoare, in piata Obor din centrul comunei au fost amplasate corturi ale comerciantilor ce oferau spre vanzare, de la produse alimentare pana la jucarii pentru copii.

Balciul de Sfantul Ilie a devenit o traditie in comuna Lespezi.
Distractia s-a incheiat aproape spre miezul noptii cu un foc de artificii.
Materialul video poate fi urmarit in intregime pe platforma online www.bittv.info

PULSUL ZILEI

Curățenia de primăvară continuă în Pașcani. Vezi programul și străzile unde vor fi lucrări în perioada 17-20 martie

Societatea de salubritate din municipiul Pașcani a anunțat pe ce străzi va continua curățenia de primăvară în zilele următoare. Astfel, în perioada 17-20 martie, muncitorii vor interveni astfel: La data de 17.03.2026, in intervalul orar 00:00-06:30, se vor efectua lucrari...

Biblioteca din Târgu Frumos sărbătorește poezia prin activități diverse în perioada 16-20 martie

Biblioteca din Târgu Frumos sărbătorește poezia prin activități diverse în perioada 16-20 martie 2026. Instituția a pregătit lansare de carte, expoziții, atelier de lectură și un club de carte.

Subiectele și baremul de notare la simularea probei de Limba și Literatura Română în cadrul Evaluării Naționale. În câte școli s-a desfășurat examenul

Cu toate că sindicatele din învățământ anunțau că peste 70% dintre profesorii membri de sindicat nu vor participa la simulări, datele de astăzi arată altceva. Simularea Evalurării Naționale la Limba și Literatura Română s-a desfășurat în aproape 98% din...

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. De când revin ploile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo actualizată pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 16-29 martie. Potrivit meteorologilor, vremea se va menține plăcută săptămâna aceasta , cu temperaturi cuprinse între 8 și 15 grade, urmând ca...

Intervenții stomatologice decontate de stat în spitalele publice: ce tratamente vor fi gratuite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că odată cu aprobarea bugetului de stat pe acest an se va aproba şi programul AP-STOMA, prin care Ministerul Sănătăţii va finanţa cabinete stomatologice în spitalele publice. Prezent, luni, la inaungurarea unui centru destinat sănătăţii...

Dezbatere despre sălile de jocuri de noroc – VIDEO

Zi importantă privind soarta sălilor de jocuri din municipiul Pașcani. În cursul zilei de 16 martie a.c., la invitația primarului Marius Pintilie, au avut loc trei dezbateri publice pe această temă, în sala de seminarii a instituției. Prima dintre ele...

Argumentele patronilor sălilor de jocuri de noroc – VIDEO

Cea de-a doua dezbatere publică privitoare la soarta sălilor de jocuri de noroc a avut loc pe 16 martie, de la ora 11.00.Au fost invitați să participe reprezentanții societăților care au astfel de afaceri la Pașcani. Unul dintre ei...

Împotriva închiderii sălilor de jocuri de noroc – VIDEO

La dezbaterea privind soarta sălilor de jocuri de noroc din Pașcani, organizată pentru societatea civilă, au participat câteva zeci de persoane, în marea lor majoritate salariați ai acestor societăți. Ei au arătat că, dacă Primăria Pașcani nu va elibera...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. A fost operat de ocluzie intestinală –...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. Bătrân, veteran de război, a fost operat de urgență la spital, după ce medicii au descoperit că suferă de ocluzie intestinală, o...
Paşcani
nori împrăștiați
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
62 %
2.6kmh
33 %
lun
6 °
mar
12 °
mie
9 °
J
5 °
vin
5 °

Niciun articol afișat