Băncile vor fi obligate sa schimbe creditele ipotecare din valuta in lei , la cererea clienţilor. Directiva UE care îi scapă pe români de problema refinanţării

Românii îşi vor putea schimba creditele ipotecare din valută în lei, la cursul din ziua în care depun o solicitare în acest sens, fără a fi nevoiţi să refinanţeze împrumuturile, cerere care poate fi refuzată de bancă în situaţia în care garanţiile aduse de client se dovedesc insuficiente, scenariu plauzibil având în vedere prăbuşirea pieţei imobiliare.

O directivă europeană în acest sens va intra în vigoare cel mai probabil în luna martie şi va trebui transpusă în legislaţia naţională în termen de doi ani. Condiţiile punctuale în care se va putea face conversia urmează să fie aprobate, în forma lor finală, în primăvară.

„Consumatorul are dreptul de a converti creditul într-o valută alternativă în anumite condiţii”, se arată în textul actual al directivei, votat de Parlament la jumătatea lunii decembrie 2013.

Pe lângă eliminarea riscului valutar, noua legislaţie va rezolva o serie de probleme tehnice pentru românii cu credite în valută, susţine Bogdan Nica, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„După ce va fi adoptată varianta definitivă va exista o perioadă de transpunere în legislaţia naţională. Am primit un draft, sperăm să rămâne în linii mari aşa. Directiva vine în sprijinul consumatorilor şi rezolvă câteva aspecte tehnice. Vine cu o procedură clară”, a declarat Nica pentrugândul, adăugând că nu se poate pronunţa în legătură cu normele de aplicare până la publicarea textului final.

Continaure pe Gandul.info

PULSUL ZILEI

Un nou corp de clădire va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos. Anunțul primarului despre investiție

Veste bună la Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat faptul că a fost semnat contractul de lucrări pentru un nou corp de clădire ce va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din oraș. Anunțul primarului despre investiție: "Dragii mei, Vă informăm...

„Caravana emoțiilor”, la Liceul Tehnologic Economic Nicolae Iorga Pașcani – FOTO

Peste 50 de elevi coordonați de doamnele profesoare Gurzun Mariana, Boboc Anișoara și Negoescu Narcisa de la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Pașcani, au participat miercuri 25 martie 2026, la „Caravana emoțiilor”, desfășurând activități de educație nonformală și sănătate...

Elevii de la Liceul „Nicolae Iorga” Pașcani, le-au sărbătorit pe mame

Luna martie, considerată simbolic perioada renașterii și a reînnoirii, a fost marcată printr-o serie de activități speciale la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga Pașcani. Elevii au pregătit momente artistice dedicate mamelor, într-un eveniment plin de emoție și recunoștință. Programul a inclus...

Hârlăul scapă de păcănele

Orașul Hârlău scapă de păcănele. Hotărârea a fost luată de majoritatea consilierilor locali, la propunerea primarului Radu Curcă, în ședința convocată pe 27 martie a.c. Din cei 16 consilieri, 14 au votat pentru interzicerea organizării și exploatării jocurilor de...

Fragmente de dronă descoperite în pădure la Valea Seacă. Originea, încă necunoscută

Situație neobișnuită semnalată miercuri seara, 25 martie, în zona împădurită de la Valea Seacă, unde un localnic a descoperit mai multe fragmente de la o dronă. Bărbatul a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat polițiști, alături de...

Un bloc în locul celei mai vechi școli din Pașcani? Propunerea primarului Pintilie i-a uimit pe consilierii județeni

Administrația locală din Pașcani intenționează să dărâme un monument istoric - școala nr. 1, printre cele mai vechi din municipiu, iar în locul ei să fie construit un bloc pentru cadrele medicale. Este doar o idee lansată chiar de primarul...

Recital de pricesne și cântece pascale, la Clubul Copiilor Pașcani, pe 2 aprilie

Clubul Copiilor din municipiul Pașcani vă invită în apropierea sărbătorilor pascale la un recital de pricesne și cântece pascale. Evenimentul va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 16:00 și este susținut de Grupul Vocal DOR, profesor coordonator...

Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie

Vremea schimbă foaia: în loc de primăvară, vin temperaturi de toamnă târzie, ba chiar iarnă prin unele locuri. Nici de Florii şi Paşte nu e mai bine. Frig şi ploi din belşug. După câteva zile de răsfăţ, soarele iese din...
Paşcani
cer fragmentat
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
59 %
3.6kmh
82 %
J
10 °
vin
14 °
S
16 °
D
12 °
lun
9 °

Niciun articol afișat