back to top
joi, noiembrie 27, 2025
6.6 C
Paşcani
Login

Bani pentru elevii din Miroslovești și Moțca

Aproape 300 de adolescenţi care au terminat clasa a VIII vor primi în următoarea perioadă câteva milioane de lei vechi. Banii provin din fonduri europene şi vor fi repartizaţi în cadrul proiectului „Responsabilitate în pregătirea viitorului profesional”. Este vorba de 2.390 lei care trebuie să între în contul adolescenţilor care au participat la proiect şi au îndeplinit anumite condiţii.

Una dintre comunele participante este Miroslovești care a avut un număr de 54 de elevi absolvenţi de gimnaziu. Pe lângă această facilitate financiară tinerii au avut parte şi de numeroase activităţi. Au primit consiliere din partea psihologilor în alegerea viitorului profesional, iar ca proba practică au fost în vizită la licee specializate în funcţie de orientarea participanţilor şi la unităţi economice pentru a vedea cum se desfăşoară activităţile în meseria pentru care au optat, din diferite localităţi. Transportul în aceste localităţi dar şi pachetul alimentar al adolescenţilor a fost gratuit.

Pe lângă şcolile din Miroslovești au mai participat la proiect şi elevii din comunele Moţca, Mironeasa şi Vânători din judeţul Neamţ.

PULSUL ZILEI

Ce recomandă ANSVSA referitor la cumpărarea și consumul produselor de origine animală, înainte de sărbători

ANSVSA recomandă cumpărarea, manipularea și consumul de produse animale, controlează la nivel național; sacrificarea porcilor în gospodărie necesită examen trichineloscopic (27–101 lei); comercializarea neautorizată este sancționată; cumpărați doar de la furnizori autorizați și verificați etichete.

Numărul românilor care au cerut tichete de energie, în creștere de la o lună la alta. Cum se obține ajutorul

Peste 680.000 de familii și persoane singure au primit o nouă tranșă de tichete de energie pentru octombrie, cu peste 80.000 mai mult decât în septembrie; programul continuă până la 31 martie 2026.

Elevi din Ungaria, în vizită Erasmus+ la Școala „Iordache Cantacuzino” Pașcani

În 24–28 nov. 2025, Școala Pașcani găzduiește o mobilitate Erasmus+ (proiect 2025-1-HU01-KA121-SCH-000334267) cu patru elevi maghiari din Szignum Kéttannyelvű Egyházi Általános Iskola, Makó, însoțiți de doi profesori, promovând cooperarea interculturală.

Tinerii sub 25 de ani găsesc cel mai greu un job

Piața muncii din Iași intră în 2025 cu șomaj scăzut (3,4%), dar decalajele de competențe afectează tinerii sub 25 ani, în contextul a peste 8.000 de locuri vacante; digitalizarea și recalificarea sunt necesare pentru competitivitate.

Deputatul Bogdan Cojocaru: Veste mare pentru A8! Toate tronsoanele montane ale Autostrăzii Unirii au constructori desemnați!

Contracte semnate pentru proiectarea și execuția a 47 km din A8 (Sărățeni–Joseni, Joseni–Ditrău). Lotul Sărățeni-Joseni include 39 poduri, 3 tuneluri și aprox. 16 km de structuri; Lotul Joseni-Ditrău, 21 pasaje, ecoducte.

Lucian RUSU: Cetățeanul, în centrul securității naționale

Senator Lucian Rusu (PNL): Parlamentul a adoptat Strategia Națională de Apărare 2025–2030, axată pe cetățean, independența solidară și cooperarea internațională, cu obiective clare de reziliență, securitate energetică și implementare în favoarea românilor.

Tradiția prinde viață prin dans! Spectacolul „Șezătoare: [Re]Conectare”, pe 3 decembrie, la Casa de Cultură Pașcani

Comunitatea din Pașcani este invitată la spectacolul Sezătoare: [Re]Conectare, 3 decembrie, 17:30, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu, unde tinerii de la ACS Dance Studio unesc folclorul cu dansul modern.

Fântânile arteziene, desființate sau protejate?

În Pașcani sunt 6 fântâni arteziene. Emilia Coșniță (PSD) propune acoperire în iarnă, în Parcul Municipal. Primarul cere desființarea; viceprimarul spune că sunt pregătite pentru iarnă, apa scosă. O fântână la primărie va fi demontată.

Unde vor fi parcate mașinile în zona pieței Vale

Terenul din fața stadionului CFR din Vale va deveni parcare; folosit acum de comercianți mutați și de chioșcuri. Contractele nu se vor prelungi; în zonă vor fi două containere pentru rugbiști, suportate de Vlad Macovei.

Mai multe spații comerciale la Târgul de Crăciun de pe esplanada Pașcani

Primăria Pașcani a anunțat inițial peste zece căsuțe de lemn pentru Târgul de Crăciun, dar edilul ulterior a spus că vor fi reparate doar 5–6; târgul începe 1 decembrie, cu folclor, colinde și patinoar.

Niciun articol afișat