Bani pentru împăduriri

Proprietarii de terenuri ar putea lua de la stat pana la 6.000 de euro pe hectar, in cadrul unui nou program pentru cresterea suprafetelor forestiere. Mai exact, cei care doresc sa planteze copaci pe suprafete mari, primesc sprijin financiar, atat pentru infiintarea padurii cat si pentru intretinerea acesteia. Termenul de depunere a dosarelor este pana pe 31 martie.

 

Fermierii din comunele din preajma Pascaniului primesc bani de la stat pentru plantarea de copaci pe suprafete mai mari. Noul program derulat de statul roman prin Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale, denumit “Prima impadurire”, are ca scop cresterea suprafetelor forestiere. Termenul de depunere a dosarelor pentru primirea subventiei este de 31 martie. Prioritate vor avea proprietarii care au terenuri in zone unde lipsesc padurile sau cei care au suprafete mari.

 

Pentru a-i convinge pe localnici sa planteze paduri, statul ofera la inceput pana la 6.000 de euro pe hectar, iar apoi vor primi timp de 12 ani cate 2.700 de euro de hectar. Banii sunt dati doar daca proprietar are grija de arbori pana cand acesti ajung la maturitate si urmeaza sa fie taiati.

Cei care doresc sa acceseze aceste fonduri nu pot lua mai mult de 7 milioane de euro pentru prima impadurire, din totalul de fonduri de 124 milioane de euro. Mai multe informatii gasiti pe site-ul www.afir.info.

PULSUL ZILEI

Taxe locale reduse pentru imobilele vechi și persoanele cu dizabilități

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora. Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ...

A început festivalul concurs de poezie Carmen Pasat

Primele zile de primăvară au fost marcate la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani printr-un eveniment dedicat poeziei și memoriei unei foste profesoare apreciate de generații întregi de elevi. Festivalul-concurs de poezie „Carmen Pasat”, ce se va desfășura în perioada...

OFICIAL Calendar înscriere clasa pregătitoare 2026. Pe 12 martie, școlile și inspectoratele afișează numărul claselor pregătitoare și dacă părinții pot opta pentru „Școala după...

Pe 13 martie, CJRAE/CMBRAE publică modelul cererii pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie – 31 decembrie 2026 și programul evaluărilor. Repartizarea automată la școala de circumscripție: 6 – 11 mai Analizarea cererilor pentru înscrierea la...

CASS pentru pensiile de 3.000 de lei va fi eliminat din 2027, iar punctul de pensie va crește

Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că veniturile pensionarilor români vor crește începând cu 1 ianuarie 2027, când punctul de pensie va fi majorate, iar CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminat. „Punctul de pensie va trebui...

Cum s-a produs accidentul rutier de la Ruginoasa. Iată șoferul vinovat

Luni, 2 martie 2026, un accident rutier grav a avut loc în comuna Ruginoasa, sat Ruginoasa, în urma căruia trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Incidentul a fost provocat de pierderea...

Consultări/dezbateri pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

  Vreți sau nu sa fie închise sălile de noroc din municipiul Pașcani? Este o întrebare la care tot mai mulți cetățeni așteaptă un rapuns din partea adminsitratiei locale. Conform unor recente modificări legislative adminsitratiile locale avizează sau nu functioanarea...

Semnături pentru ieșirea Pașcaniului din ARSACIS

Încă o inițiativă de strângere de semnături din cauza nemulțumirilor privind prețurile mari la apă și canalizare. Consilierul local Vlad Macovei - foto de la PSD a anunțat că va iniția o campanie de strângere de semnături pentru ca...

Concurs pentru cunoașterea operei lui Ion Creangă, la Pașcani

Elevii din Pașcani au participat luni, 2 martie 2026, la un concurs dedicat literaturii clasice românești, organizat la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. Evenimentul a început la ora 12:00 și s-a desfășurat în Galeria de Artă ARCADIA. Concursul a...

PSD Pașcani: Am promis și ne-am ținut de cuvânt!

PSD Pașcani, alături de oameni! Împreună pentru comunitate! Am promis și ne-am ținut de cuvânt! În această dimineață au fost livrate o parte din materialele necesare pentru realizarea acoperișului blocului „Cămin Remar”, contribuind astfel la rezolvarea situației dificile în care se...

Catedrala din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul...

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual. "Iubiți credincioși, Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările de pictură și amenajare ale Catedralei noastre...
Paşcani
cer acoperit de nori
2.2 ° C
2.2 °
2.2 °
88 %
2.1kmh
100 %
mar
8 °
mie
12 °
J
11 °
vin
5 °
S
1 °

Niciun articol afișat