Iată lista celor 54 de localităţi marginalizate din judeţul Iaşi. Oraşele Hârlău, Târgu Frumos şi Podu Iloaiei sunt considerate marginalizate sever
Cele mai sărace comune din judeţ au devenit sărace în mod oficial. Guvernul a adoptat Planul naţional de mobilitate, menit să sprijine dezvoltarea localităţilor considerate marginalizate, respectiv cele afectate de un grad redus de dezvoltare, şomaj de peste 10% şi rată mare de beneficiari de venit minim garantat. Pe lista finală a Guvernului se înscriu 54 de localităţi din judeţ, considerate a fi marginalizate, inclusiv oraşele, cu excepţia municipiului Iaşi. Dintre acestea, 24 de localităţi, inclusiv oraşele Hârlău, Târgu Frumos şi Podu Iloaiei sunt incluse în categoria celor marginalizate sever.
Măsurile prevăzute în planul guvernamental vizează, pe de o parte, stimularea şomerilor din zonele sărace să-şi caute locuri de muncă în alte localităţi decât cele de domiciliu, iar pe de altă parte, sprijinirea agenţilor economici locali în înfiinţarea de noi locuri de muncă. O primă măsură vizează acordarea unei prime de activare şomerilor cărora le-a expirat termenul de acordare a indemnizaţiei. Prima, în valoare de 500 lei net se acordă celor care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de trei luni. Prima nu se acordă totuşi celor care se angajează la o firmă la care au mai lucrat în ultimul an. Măsura este menită să descurajeze concedierile şi reîncadrările fictive. Dacă şomerul se angajează în altă localitate, situată la mai mult de 15 km de cea în care locuieşte, el poate beneficia şi de o primă de încadrare, calculată în funcţie de distanţa dintre domiciliu şi locul de muncă. Prima se ridică la 50 de bani pe kilometru, dar nu mai mult de 55 de lei pe zi şi se plăteşte lunar pentru zilele de lucru efectiv. Suma ar urma să acopere cel puţin cheltuielile cu naveta. Prima de încadrare se acordă pe o perioadă de 12 luni.
Pentru şomerii care îşi găsesc un loc de muncă la mai mult de 50 km de locuinţa de domiciliu şi trebuie să se stabilească în localitatea unde lucrează, se acordă o primă de mobilitate neimpozabilă, în valoare de 12.500 lei. Dacă şomerul se stabileşte în altă localitate cu tot cu familie, prima se va ridica la 15.500 lei. Dacă ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare, adică sunt şomeri neindemnizaţi şi se stabilesc în altă localitate, se acordă o primă suplimentară de 3.500 de lei. Prima se acordă în două tranşe egale, la data instalării şi la un an de la angajare. Dacă angajatorul asigură locuinţă de serviciu sau suportă cheltuielile aferente, prima de instalare se va ridica la 3.500 de lei pentru fiecare soţ care se angajează sau la 6.500 de lei pentru şomerul care pleacă împreună cu familia, banii acordându-se într-o singură tranşă, la data instalării.
Lista localităţilor marginalizate din judeţ
A.I. Cuza
Brăeşti
Ciohorăni
Ciorteşti
Coarnele Caprei
Costeşti
Costuleni
Cotnari
Cucuteni
Dagâţa
Dobrovăţ
Dolheşti
Drăguşeni
Dumeşti
Fântânele
Focuri
Golăieşti
Grajduri
Gropniţa
Grozeşti
Hărmăneşti
Horleşti
Ipatele
Lungani
Mădârjac
Mironeasa
Mogoşeşti
Movileni
Oţeleni
Popeşti
Probota
Răducăneni
Roşcani
Scânteia
Schitu Duca
Sineşti
Sireţel
Stolniceni-Prăjescu
Strunga
Şcheia
Şipote
Tansa
Ţibana
Ţibăneşti
Ţigănaşi
Todireşti
Trifeşti
Victoria
Vlădeni
Voineşti
Hârlău
Paşcani
Târgu Frumos
Podu Iloaiei