Banii alocați de stat pentru firmele afectate de pandemie, suficienți doar pentru un sfert dintre solicitanți

Cel puțin 22 de mii de firme românești sunt afectate de pandemie și au nevoie urgent de ajutor guvernamental.

Timp de o săptămână administratorii au putut trimite dosare la Ministerul Economiei, prin care să solicite sprijin financiar în limita a 15 la sută din cifra de afaceri.

Lista este atât de mare, încât bugetul alocat de stat NU ajunge nici măcar pentru un sfert dintre societăți. Primii bani vor intra în conturi chiar în această lună.

Primul venit, primul servit, dar nu pentru toată lumea. Pe scurt, așa arată schema de capital “MĂSURA 2”. Ajutoarele de stat merg până la 150 de mii de euro și pot fi accesate de toate firmele, ONG-urile și cabinetele medicale afectate de COVID.

În cele 7 zile alocate depunerii dosarelor s-au înscris de 4 ori mai multe societăţi decât banii alocaţi.

Continuarea pe Stirile PRO TV

PULSUL ZILEI

Ce s-a făcut și ce urmează la Heleșteni? Bilanțul investițiilor din comună – VIDEO

Trotuare modernizate, locuri de joacă, dotări pentru administrația locală și investiții în energie verde. Sunt câteva dintre proiecte le aflate în derulare sau realizate în comuna Heleșteni. În același timp, administrația locală pregătește noi investiții, de la extinderea rețelelor...

ATOR Pașcani caută noi voluntari. Adolescenții sunt invitați să se alăture asociației – VIDEO

Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filiala Pașcani, își mărește echipa și îi invită pe adolescenții cu vârste între 12 și 18 ani să se alăture comunității. Cei interesați se pot înscrie prin completarea unui formular, iar vineri, 30 octombrie,...

Primăria Pașcani s-a răzgândit. Va fi organizat spectacol de Revelion, în centrul municipiului

Primăria Pașcani s-a răzgândit și va organiza spectacol de Revelion la noaptea dintre ani. Subiectul a fost discutat miercuri, 28 octombrie, în ședința comisiilor reunite ale Consiliului Local, în cadrul dezbaterilor privind sumele necesare pentru activitățile organizate în perioada sărbătorilor...

Propunere: Parc industrial la Stolniceni-Prăjescu

Propunere pentru amenajarea unui nou parc industrial în apropiere de Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat legislativului județean analizarea oportunității unei astfel de investiții împreună cu Primăria Stolniceni-Prăjescu, pe un teren aflat la intrarea în comună, în apropierea...

Aducțiunea de apă de pe Siret, anul viitor. ApaVital va investi 125 mil. lei

Aducțiunea secundară de apă pentru municipiul Pașcani ar urma să fie realizată pe parcursul anului viitor. Este al doilea termen estimativ de execuție a lucrărilor, deși inițial investiția trebuia finalizată până la sfârșitul acestui an. Informațiile apar într-un raport...

Subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă

Comunicat: AJOFM Iași acordă subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași anunță continuarea finanțării programelor de ucenicie la locul de muncă ca o soluție...

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul – Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul - Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași. Este vorba despre Bianca Grigoruț, care a obținut locul III și Luiza Muscalu care a câștigat locul II. "Bucurie pură, dar si emoții...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI – 28 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI - 28 OCTOMBRIE 2026. Vezi în direct aici discuțiile și voturile consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=RmrhI9lDSXY

A fost reținut șoferul care a provocat accidentul cu ATV-ul, la Soci. Nu avea permis de conducere

IPJ Iași: REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ, CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 18.05, poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu...

Bărbat arestat după ce a atacat un cetățean într-un bar din Pașcani

IPJ Iași: ARESTAT PREVENTIV, PENTRU LOVIRE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICELa data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 44 de ani, bănuit de...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
88%
2.3m/s
67%
J
14 °
vin
14 °
S
10 °
D
11 °
lun
8 °

Niciun articol afișat