Un barbat din Butea a fost gasit de un consatean in stare de inconstienta pe marginea unei sosele din localitate. Speriat, trecatorul a sunat de urgenta la numarul unic 112, pentru a cere ajutorul medicilor si al politistilor.
Constantin Martinaș, de 36 ani a fost gasit noaptea trecuta de localnic, batut mar. La fata locului s-a dus o ambulanta si un echipaj de politie. Victima a fost transportata la Spitalul de Urgenta Pascani cu rani la cap si traumatisme toracice, insa a refuzat transferul la o clinica specializata din Iasi si a plecat acasa.
In urma investigatiilor, s-a stabilit ca barbatul a baut cu un prieten la un bar din sat, iar in drum spre casa s-au luat la bataie. Martinas a incasat pumni si picioare in cap, pana si-a pierdut cunostinta.
Pentru ca victima nu a depus plangere la Politie, agresorul s-a ales doar cu o amenda de 500 lei.

