back to top
luni, decembrie 29, 2025
2.6 C
Paşcani
Login

Băut și cu actele expirate, un tânăr s-a ales cu dosar penal

DEPISTAT ÎN TRAFIC SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI, CIRCULÂND CU AUTORIZAŢIA DE CIRCULAŢIE EXPIRATĂ

La data de 15 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Paşcani, au oprit pentru control un tânăr de 24 de ani, din judeţul Neamţ, care conducea un autoturism, marca Ford pe DN 2, pe raza comunei Moţca. Întrucât tânărul emena halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constat că numerele provizorii ale autoturismului erau expirate din data de 18.01.2017.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

PULSUL ZILEI

Un singur consilier din PSD solicită ca taxele locale să nu fie majorate la Pașcani

Cu o zi înainte de ședințele privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, proiect inițiat de primarul Marius Pintilie, liderul de grup al consilierilor PSD a depus o adresă prin care solicită menținerea la nivelul anului 2025...

Primarul Pașcaniului înainte de majorarea taxelor locale cu peste 70%: Se plătesc foarte puține taxe pe proprietate…! Ce au spus contribuabilii…

Ședința legislativului pășcănean pentru majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026 va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 09.00 în comisiile reunite și de la ora 10.00, în plen. Inițiatorul proiectului,...

Descoperiri medicale care ne-au dat speranță în 2025

Anul 2025 a adus progrese medicale majore care ar putea, în timp, transforma sistemele de sănătate pentru milioane de pacienți din întreaga lume.  Euronews Health a analizat cele mai importante reviste de profil pentru a identifica cele mai promițătoare...

Anul nou vine cu noi surprize! 6 zile importante sunt șterse din calendarul sărbătorilor

Un proiect legislativ anunță o schimbare majoră pentru calendarul zilelor nelucrătoare din România, începând cu 2026. Inițiatorii propun reducerea numărului de libere legale de la 17 la 12, cu eliminarea a șase date marcante și adăugarea unei singure zile...

Titularizare 2026: proba scrisă va avea loc pe 21 iulie. Înscrierile încep pe 6 mai

Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026 se va desfășura pe 21 iulie 2026, potrivit Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.695 din 14 noiembrie 2025, care aprobă Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic pentru anul școlar 2026-2027. Conform calendarului...

Arestat direct din patul conjugal, unde era gol-pușcă. Un an și 9 luni de închisoare: și-a nenorocit consoarta pentru că a refuzat să facă...

Zecile de cazuri de femei ucise în România de actualii sau foștii parteneri de viață par să fi trezit în cele din urmă sistemul de ordine publică și cel judiciar. Polițiștii rurali au acționat ca la carte în cazul...

Parlamentarii au împlinit un an de când au fost (re)aleși, dar cu ce se pot lăuda ei în fața ieșenilor?

Jumătate dintre parlamentarii care îi reprezintă pe ieșeni la București sunt novici în această calitate: sunt la primul lor mandat. Cu toate acestea, unii au făcut exces de zel de când și-au luat mandatele în primire, în vreme ce...

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Niciun articol afișat