back to top
vineri, ianuarie 2, 2026
-0.7 C
Paşcani
Login

Bazar cu dulciuri la Școala din Lunca Pașcani

Bazar cu dulciuri la Școala din Lunca Pașcani

Cele mai delicioase prăjituri de casă au putut fi gustate la Bazarul cu dulciuri. De asemenea, decorațiuni de Crăciun, de la globuri până la calendare făcute de elevi au fost puse în tombola la care au putut participa toți cei prezenți. Evenimentul s-a desfășurat la Școala din suburbia Lunca Pașcani și anul acesta a ajuns la cea de-a V a ediție. Scopul evenimentul este de a atrage atenția oamenilor de a dărui și a face un bine familiilor aflate în necaz, chiar de lângă noi.

Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

Miros de prăjituri și brad alături de cele mai frumoase versuri ale colindelor românești. Așa poate fi descris în câteva cuvinte unul dintre cele mai așteptate evenimente de la Școala Gimnazială Lunca Pașcani – Bazarul cu dulciuri de Crăciun. Astăzi, 22 decembrie, s-a încheiat cu succes o nouă ediție iar participanții au fost împăcați sufletește că le-au ieșit cele mai bune prăjituri, cele mai frumoase accesorii pentru casă și brad și mai ales că, ce au făcut ei va aduce zâmbet pe chipurile celor sărmani.

Sute de prăjituri de casă au fost gătite de către elevii de la Școala Lunca Pașcani pentru evenimentul de astăzi. Nu au lipsit – turta cu julfă, negresele, eclerele sau torturile și deserturile sub formă de om de zăpadă sau Moș Crăciun. Însiropatele au fost jurizate și cei ce le-au făcut au primit diplome de participare. Apoi cine a dorit, a degustat din ele dar cea mai mare parte a fost donată evenimentului de caritate “Dăruiește din puținul tău”. Evenimentul a fost presărat și cu frumoasele colinde de Crăciun cântate de elevii școlii, publicului numeros venit la Bazar.

În tot acest timp, în sălile principale au fost expuse sute de obiecte decorative pentru a împodobi casa de Crăciun. Nu au lispit globurile, calendarele sau decorul pentru masa de sărbătoare făcute din brad și conuri. Doritorii le-au putut achiziona dacă plăteau un leu, în cadrul tombolei. Din banii strânși se va cumpăra ceva necesar unui elev al școlii, la fel cum s-a procedat de fiecare dată.

Menționăm că Bazarul cu dulciuri Lunca Pașcani a ajuns în acest an la cea de-a V a ediție și ideea a continuat în urma unui proiect de voluntarit desfășurat cu școli din Republica Moldova și Bulgaria, finanțat de Academia Școlilor Centrale Europene în anul 2011. În fiecare an, dulciurile au fost donate ba elevilor de la Școala Specială Pașcani ba copiilor și familiilor nevoiașe, iar cu banii stânși din tomoblă au fost cumpărate daruri elevilor școlii.

PULSUL ZILEI

Parohul de la Sodomeni a încetat din viață

Doliu în suburbia Sodomeni - Pașcani.Preotul paroh al localitătii, Mihai Dascălu a încetat din viață. Era în vărstă de 60 de ani și cu probleme de sănătate. „Cu adâncă durere în suflet, vă aducem la cunoștință că astăzi, 1 ianuarie...

Zile libere 2026. De câte minivacanţe vor avea parte românii în noul an

În 2026, românii vor beneficia de mai multe zile libere. Sunt 17 zile libere legale, dintre care 12 cad în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă șanse reale de pauze extinse de la muncă și școală, mai ales dacă sunt combinate...

Ce se scumpește din 1 ianuarie. Lista accizelor și taxelor ce intră în vigoare

De la 1 ianuarie 2026, România aplică un nou val de majorări de accize pentru băuturile alcoolice, țigăti și carburanți, fiind a doua creștere într-un interval de șase luni, după ajustările intrate în vigoare în vara lui 2025, conform...

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

Niciun articol afișat