back to top
joi, ianuarie 1, 2026
-4.9 C
Paşcani
Login

Paznic din Vînători prins beat la volan

La data de 27 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Paşcani – Biroul Rutier au oprit pentru control, un bărbat de 44 de ani, din com.Vînători, care circula cu un autoturism pe raza comunei Vînători.

Întrucât bărbatul prezenta halenă alcoolică,acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând că se afla sub influenţa alcoolului.

În urma controlului autoturismului, în interiorul acestuia s-a găsit o cartuşieră cu 26 cartuşe şi o armă de vânătoare care aparţine conducătorului auto, transportată necorespunzător fiind neasigurată, fără a fi ţinută în toc sau husă.

În cauză s-a întocmit dosar penal subaspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, fiind luată şi măsura sancţionăriicontravenţionale a conducătorului auto cu 5.000 lei conform Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor.

 

PULSUL ZILEI

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

ARTICOLE PIROTEHNICE CONFISCATE DE POLIȚIȘTI

În această perioadă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Iași, în colaborare cu polițiștii celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au acționat în baza Planului de acțiune ,,PIROTEHNIC”, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale...

ARTIȘTI LA MICROFON – EMISIUNE SPECIALĂ DE REVELION. BIT TV VĂ UREAZĂ LA MULȚI ANI! – VIDEO

✨ La cumpăna dintre ani, muzica și tradițiile ne adună. BIT TV vă urează La Mulți Ani printr-o ediție specială, în care artiști locali și tineri talentați își spun povestea prin cântec, joc și voie bună. Emisiunea va fi...

Taxe si impozite usturătoare pentru pascaneni impuse de primar cu votul a 13 consilieri locali

Pășcănenii vor plăti anul viitor taxe și impozite locale mai mari cu cel puțin 70%. Proiectul de hotărâre propus de primarul Marius Pintilie a fost dezbătut în ședința legislativului local din 30 decembrie a.c. și aprobat de majoritatea consilierilor....

Niciun articol afișat