back to top
joi, februarie 19, 2026
-2.2 C
Paşcani

Bilanţul caniculei din august, la Ambulanţa Iaşi: 351 de urgenţe majore pe zi

Serviciul de Ambulanţă Jude­ţean (SAJ) Iaşi a intervenit luna trecută la peste 10.800 de solicitări, în marea lor majoritate fiind urgenţe majore, fiind catalogate ca urgenţe „cod roşu“ şi „cod galben“. Mai exact, conform unei statistici lunare oferite de SAJ, din cele 10.889 de cazuri la care s-a intervenit, 7.619 au fost urgenţe ma­jore, urmate de 2.791 de urgenţe „cod verde“, precum şi 479 de solicitări pentru transporturi me­dicale asistate sau neasistate sau transporturi sanitare. Clasificarea oferită de SAJ arată că 5.677 au fost urgenţe medicale, iar 1.960 urgenţe chirurgicale, restul fiind urgenţe de pediatrie, urgenţe obs­tetricale sau de alte specialităţi. Astfel, zilnic echipajele medicale SAJ au ajuns, în medie, la 351 de persoane care au necesitat asistenţă medicală de urgenţă. „S-a intervenit în timpul unei ture de 12 ore cu un număr de 16-17 echipaje în municipiul Iaşi şi localităţile arondate, şi cu un număr de 16-17 echipaje organizate pe sub­staţii de ambulanţă pentru celelalte localităţi din judeţ“, au precizat reprezentanţii SAJ.

Cele mai multe intervenţii au fost pentru persoane care suferă de afecţiuni cardiace, afecţiuni digestive sau pentru cazuri de febră la copii mici. Printre solicitările la care au ajuns membrii echipajelor se numără 465 crize de hipertensiune arterială fără complicaţii, 46 de cazuri de insuficienţă cardiacă, 134 cazuri de colică renală, dar şi 314 cazuri de lipotimii. Echipajele medicale au fost solicitate şi la cinci cazuri de viol, 32 de tentative de suicid sau la 38 de cazuri de supradoză droguri.
De asemenea, reprezentanţii SAJ atrag atenţia asupra riscurilor la care sunt expuse echipajele, existând cazuri în care sunt agresaţi fizic sau verbal. „Nu de puţine ori viaţa membrilor echipajelor a fost pusă în pericol, suntem agresaţi verbal şi chiar fizic de pacienţi şi apar­ţinători, mai ales când aceştia se află sub influenţa băuturilor al­coolice“, a precizat Nicolai Pra­lea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.
Cel mai recent caz a avut loc la începutul acestei luni, când un bărbat care suferă de afecţiuni psihice a agresat echipajul medical chemat să intervină la faţa locului, ameninţând cu o sabie pe cei care au venit să-l salveze şi rănind unul dintre poliţişti. Mai mult, acesta a spart şi monitorul unui defibrilator din dotarea SAJ, în valoare de aproximativ 25.000 de euro.

PULSUL ZILEI

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...

Climatologii nu exclud un nou episod cu ninsori și viscol: „Iarna încă nu s-a terminat. Și martie este o lună capricioasă”

După cel mai sever episod de iarnă din acest an, ninsorile se retrag din țara noastră. În zilele următoare precipitațiile vor fi puține, dar se vor înregistra diferențe mari de temperatură. În vestul țării termometrele vor arăta 14 grade...

Un document vechi de 144 de ani a fost descoperit în timpul restaurării statuii lui Ștefan cel Mare din Iași

O descoperire cu o valoare istorică importantă a fost făcută la Iași. În timpul restaurării statuii lui Ștefan cel Mare, din fața Palatului Culturii, s-a găsit – ascuns într-o sticlă sigilată – un document vechi de 144 de ani. Actul...

Ședință de Guvern. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pe ordinea de zi

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice. Prin proiectul de act normativ se propune asigurarea transpunerii complete a Directivei (UE) 2024/884 a...

Guvernul Bolojan crește vârsta de pensionare pentru militari și polițiști: „Vârsta de pensionare 48-52 de ani nu mai poate fi suportată”

Creșterea vârstei de pensionare nu se va opri la magistrați. Premierul Ilie Bolojan a declarat că Executivul intenționează să modifice și regimul pensiilor din apărare, ordine publică și siguranță națională. Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri seara că pensiile speciale...

Primăriile, în impas: persoanele cu handicap rămân fără sprijin financiar

Primarii care susțin, la fiecare început de an, integral plata indemnizațiilor de însoțitor/salariilor asistenților persoanelor cu handicap din bugetul local spun că în condițiile actuale rămân fără bani. Bugetul nu s-a aprobat, iar ei nu mai pot susține o...

Alertă alimentară! Produsul din magazinele Lidl retras după depistarea unor pesticide interzise în UE

Autoritățile sanitar-veterinare anunță retragerea urgentă de la vânzare a unor loturi de stafide comercializate în toată țara, după ce analizele au indicat prezența unor pesticide interzise în Uniunea Europeană. Consumatorii sunt sfătuiți să nu consume produsele și să le...

Încă o lună până la simulările examenelor naționale: ce noutăți au apărut? Simularea la Evaluarea Națională începe pe 16 martie

Simulările pentru examenele naționale destinate elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a sunt programate să înceapă peste aproximativ o lună. Conform calendarului publicat de Ministerul Educației și Cercetării, prima probă a simulării Evaluării Naționale va avea loc pe...

Taxe mai mari din toamnă și la Universitatea „Cuza”. Creșteri semnificative pentru viitorii studenți la Drept, Informatică, Psihologie

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va aplica taxe de școlarizare mai mari pentru studenții admiși în anul universitar 2026–2027, după ce Senatul instituției a aprobat noile valori. O comparație între regulamentul de admitere pentru 2025–2026 și taxele anunțate...
Paşcani
cer fragmentat
-1.4 ° C
-1.4 °
-1.4 °
88 %
0.9kmh
53 %
J
-1 °
vin
-0 °
S
-1 °
D
4 °
lun
6 °

Niciun articol afișat