Bilantul politistilor in primele patru luni din 2017. Au fost retinute aproape 2.000 de permise

În urma analizei situaţiei operative pe raza judeţului Iaşi, înprimele 4 luni ale anului 2017, cu privire la evoluţia situaţieiindicatorilor statistici, s-au evidenţiat mai multe aspecte pozitive.

Astfel, în lunile ianuarie – aprilie a.c. se constată o scădere ainfracţiunilor sesizate cu 19%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acest lucru datorându-se acţiunilor preventiv-reactive organizate şi desfăşurate de poliţiştii ieşeni.

De asemenea, în perioada ianuarie-aprilie 2017, se înregistreazăo scădere a numărului de infracţiuni sesizate contra persoanei cu 23% şi a celor contra patrimoniului cu 19 %. Infracţiunile comise cu violenţă scad cu 32%.

Totodată scade numărul tâlhăriilor sesizate cu 37%, faptele delovire sau alte violenţe cu 23 %, iar faptele de distrugere sesizate au fost cu 17% mai puţine.

În ceea ce priveşte situaţia infracţiunilor de furt sesizate, scade cu 30% numărul furturilor din auto, iar furturile din locuinţe scad cu 6%.

Tot în urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii de la structurile de ordine publică, se constată o scădere a infracţionalităţii stradalesesizate cu 6 %.

De asemenea, se înregistrează o scădere a violurilor semnalate cu 22%, iar infracţiunile de act sexual cu un minor scad cu 26 %.

În perioada analizată s-a constatat că principalele cauze de producere a accidentelor rutiere au fost: viteza neadaptată la condiţiile de drum, traversarea neregulamentară de către pietoni şi neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.
Poliţiştii rutieri au aplicat 21.847 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr. 195/ 2002. Au fost reţinute în vederea 1.819 permise de conducere şi au fost retrase 317 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate şi cercetate 438 de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

În primele 4 luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se înregistrează o scădere cu 7% a numărului de victime rănite grav şi cu 13% a numărului de victime rănite uşor, în urma accidentelor rutiere.

Înprimele 4 luni ale anului 2017, se înregistrează o scădere a numărului de sesizări, privind fapte comise în şcoli sau în zone adiacente acestora cu 39%.

Pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, poliţiştii ieşeni au desfăşurat, pe parcursul primelor 4 luni din acest an, 1.007 de acţiuni de amploare, 9.823 de controale directe şi 25 de razii, pe timpul cărora au fost constatate 5.699 de infracţiuni, dintre care 695 în flagrant. De asemenea, au fost efectuate 134 de comisii rogatorii şi au fost soluţionate 9.990 de petiţii şi scrisori primite de la cetăţeni.

S-au înregistrat 279 de participări ale poliţiştilor ieşeni la măsuri de ordine cu ocazia adunărilor publice şi au fost puse în aplicare 567 de mandate de aducere.

Pe parcursul primelor patru luni ale acestui an, poliţiştii ieşeni au aplicat 9.610 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, 1.370 la Legea 12/1990, privind activităţile de comerţ ilicit şi 343 la Legea nr. 333/2003, privind paza bunurilor şi obiectivelor.

Principalele obiective ale I.P.J. Iaşi pentru anul 2017 sunt: reducerea numărului de infracţiuni judiciare şi a infracţionalităţii stradale sesizate prin intensificarea activităţilor specifice şi creşterea gradului de vizibilitate a forţelor de ordine. De asemenea, se are în vedere reducerea numărului de accidente rutiere.

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Un nou corp de clădire va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos. Anunțul primarului despre investiție

Veste bună la Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat faptul că a fost semnat contractul de lucrări pentru un nou corp de clădire ce va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din oraș. Anunțul primarului despre investiție: "Dragii mei, Vă informăm...

„Caravana emoțiilor”, la Liceul Tehnologic Economic Nicolae Iorga Pașcani – FOTO

Peste 50 de elevi coordonați de doamnele profesoare Gurzun Mariana, Boboc Anișoara și Negoescu Narcisa de la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Pașcani, au participat miercuri 25 martie 2026, la „Caravana emoțiilor”, desfășurând activități de educație nonformală și sănătate...

Elevii de la Liceul „Nicolae Iorga” Pașcani, le-au sărbătorit pe mame

Luna martie, considerată simbolic perioada renașterii și a reînnoirii, a fost marcată printr-o serie de activități speciale la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga Pașcani. Elevii au pregătit momente artistice dedicate mamelor, într-un eveniment plin de emoție și recunoștință. Programul a inclus...

Hârlăul scapă de păcănele

Orașul Hârlău scapă de păcănele. Hotărârea a fost luată de majoritatea consilierilor locali, la propunerea primarului Radu Curcă, în ședința convocată pe 27 martie a.c. Din cei 16 consilieri, 14 au votat pentru interzicerea organizării și exploatării jocurilor de...

Fragmente de dronă descoperite în pădure la Valea Seacă. Originea, încă necunoscută

Situație neobișnuită semnalată miercuri seara, 25 martie, în zona împădurită de la Valea Seacă, unde un localnic a descoperit mai multe fragmente de la o dronă. Bărbatul a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat polițiști, alături de...

Un bloc în locul celei mai vechi școli din Pașcani? Propunerea primarului Pintilie i-a uimit pe consilierii județeni

Administrația locală din Pașcani intenționează să dărâme un monument istoric - școala nr. 1, printre cele mai vechi din municipiu, iar în locul ei să fie construit un bloc pentru cadrele medicale. Este doar o idee lansată chiar de primarul...

Recital de pricesne și cântece pascale, la Clubul Copiilor Pașcani, pe 2 aprilie

Clubul Copiilor din municipiul Pașcani vă invită în apropierea sărbătorilor pascale la un recital de pricesne și cântece pascale. Evenimentul va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 16:00 și este susținut de Grupul Vocal DOR, profesor coordonator...

Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie

Vremea schimbă foaia: în loc de primăvară, vin temperaturi de toamnă târzie, ba chiar iarnă prin unele locuri. Nici de Florii şi Paşte nu e mai bine. Frig şi ploi din belşug. După câteva zile de răsfăţ, soarele iese din...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.2 ° C
5.2 °
5.2 °
83 %
1.7kmh
98 %
vin
17 °
S
16 °
D
12 °
lun
10 °
mar
7 °

Niciun articol afișat