Aceşti trei sfinţi pe care Biserica îi cinsteşte împreună au fost mari apărători ai dreptei credinţe, au avut multă dragoste de Biserică şi o mare grijă faţă de cei săraci.
În jurul Sfinţilor Trei Ierarhi, în timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), s-au iscat controverse aprige privind întâietatea unuia sau a altuia. Reprezentanţii celor trei facţiuni, care se numeau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni, stârneau multe controverse, fiecare susţinând pe câte unul dintre ei în detrimentul celorlalţi doi.
Pentru aceea, după câţiva ani, s-au arătat sfinţii ierarhi, nu în vis, ci chiar în fiinţă, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitenilor. Şi toţi trei i-au spus că, aşa precum vede, ei sunt la fel în faţa lui Dumnezeu: „Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios” (Vieţile Sfinţilor).
Disputele au fost stinse astfel în chip minunat, ajungându-se la stabilirea unui praznic împreună a celor Trei Sfinţi Ierarhi, ca unii care sunt în egală măsură bineplăcuţi lui Dumnezeu şi deopotrivă de vrednici să fie cinstiţi de credincioşi.
sursa Știrea de Iași