Bolile fac ravagii în şcolile din judet: Un elev din trei are probleme de sănătate

Şcoala a ajuns o povară şi din punct de vedere medical. Cei mai mulţi şcolari din judeţul Iaşi suferă de tulburări de vedere, boli de metabolism şi de deformări ale coloanei vertebrale. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi (DSP), în urma unui examen medical de bilanţ efectuat în şcolile din judeţ în 2017, peste 5.200 de elevi din peste 18.800 evaluaţi au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru diverse boli. Mai bine de 27% dintre şcolarii consultaţi de specialişti au fost trimişi către spitale pentru investigaţii amănunţite.

Printre cele mai întâlnite afecţiuni pe care medicii le-au identificat în timpul consultului se regăsesc viciile de refracţie în cadrul vederii, în care ecranele pot avea un rol nociv, bolile de metabolism, deformările coloanei vertebrale, date adesea de ghiozdane prea grele sau de băncile neadecvate, şi obezitatea din cauze neendocrine. Pentru diagnosticarea timpurie a celor patru afecţiuni, medicii consultaţi de „Ziarul de Iaşi“ recomandă, în primul rând, o evaluare la doctorul specialist, urmată, dacă este cazul, de tratament specific. Cum am putea, însă, preveni multe din acestea?

DSP Iaşi a efectuat anul trecut, prin medicii şcolari şi prin medicii de familie, un examen medical de bilanţ şi mai multe triaje epidemiologice pentru monitorizarea stării de sănătate a copiilor şi tinerilor din judeţ. Potrivit unui raport al departamentului „Igiena Colectivităţilor de Copii/Tineret“ de la DSP, peste 5.200 de copii şi tineri din peste 18.000 consultaţi au fost identificaţi cu probleme de sănătate şi au fost trimişi la specialist.

„În cadrul acestei acţiuni au fost examinaţi somatometric un număr de 18.848 subiecţi, din care: armonici – 15.119, dizarmonici cu plus de greutate – 2.582,  dizarmonici cu minus de greutate – 1.147. S-au depistat 5.229 copii şi tineri cu afecţiuni ce au necesitat dispensarizare. Ca şi în anul precedent, pe locul I în cadrul afecţiunilor cronice au fost tulburările de vedere (1.303 vicii de refracţie), pe locul II alte boli de metabolism (872), pe locul III deformări câştigate ale coloanei vertebrale (806 cazuri), pe locul IV obezitate din cauze neendocrine (480 cazuri)“, se arată în constatarea DSP.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.7 ° C
3.7 °
3.7 °
81 %
3kmh
100 %
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
12 °
mar
11 °

Niciun articol afișat