„Bonusul” de care ar putea beneficia şoferii care depăşesc viteza. Radarele poliţiei vor avea două marje de eroare

Poliţiştii ar putea să fie obligaţi să „ofere” şoferilor un bonus neaşteptat. Conform unei iniţiative legislative, oamenii legii ar putea fi obligaţi să reducă viteza indicată de radar, atunci când se depăşeşte limita legală.

Cel puţin asta prevede un amendament adus legislaţiei. Concret, ar fi vorba despre două marje de eroare – 10 kilometri pe oră până la viteze de 100, respectiv o marjă de 10% la vitezele ce depăşesc 100 de kilometri pe oră.

Nivel fără precendent de contestaţii

Spun iniţiatorii amendamentului că atât radarele fixe, cât şi cele mobile, au o marjă de eroare de la 3 până la 10 kilometri pe oră. Şi astfel a fost înregistrat un nivel fără precedent de contestaţii în instanţă din partea şoferilor sancţionaţi pentru depăşirea vitezei.

Propunerea a luat în calcul şi marjele de eroare din legislaţia altor state europene, însă pentru a intra în vigoare, modificarea trebuie adoptată de Parlament şi promulgată de preşedinte.

PULSUL ZILEI

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
85 %
5.4kmh
100 %
S
18 °
D
16 °
lun
22 °
mar
11 °
mie
5 °

Niciun articol afișat