Buget aprobat, cu scandal, pentru plata artiştilor locali, la Zilele Pascaniului. Vezi lista cu onorariile

Discuţii aprinse în Consiliul Local chiar înainte de debutul Zilelor Municipiului Paşcani. Executivul local a solicitat în şedinţă extraordinară de astăzi votul pentru majorarea bugetului pentru organizarea evenimentului. Este vorba despre de 16.700 lei suma necesară pentru plata artistilor locali. Consilierii din opozitie au cerut ca artistii locali să fie plătiţi din economiile făcute de organizatorii evenimentului după ce în locul lui Smiley vă concerta la Paşcani trupa Cargo, pentru un onorariu mult mai mic.
Reprezentanţii primăriei au motivate că încă nu ştiu cu exactitate onorariile care au fost achitate fiecărui artist în parte deoarece contractul este încheiat cu firma care organizează acest eveniment nu cu artiştii.
De asemenea viceprimarul Gabriela Nedelcu a atras atenţia că sunt două bugete diferite şic a suplimentarea se cere pentru Casa de Cultură.
Şi aici consilierii PNL au cerut lămuriri. Ei a solicitat lista cu artiştii locali şi onorariile care au fost negociate, document care deşi a fost depus la Primărie, nu a mai ajuns la mapa consilierilor.

Consilierul Vasile Halda a spus că lista a fost aprobată deja de Consiliul de Administratie al Casei de Cultura în urma negocierilor directe cu artiştii locali.
Dezbateri intense au fost şi în legătură cu modificarea programului de activităţi de la Casa de Cultură pentru o serie de spectacole care au avut loc în luna mai. Consilierii au spus că un astfel de demers ari fi fost necesar înainte nu după eveniment şi au atras atenţia că tot în luna mai s-a aprobat şi o rectificare bugetară pentru organizarea spectacolelor.
În acelaşi context consilierul Vasile Avramiuc a spus că ar fi bine că pe viitor să fie încurajaţi mai mult artiştii locali să participe la astfel de evenimente decât să fie plătite sume importante de la bugetul local pentru trupe sau artişti din alte zone.
Tot în şedinţa de astăzi a fost aprobată suplimentarea bugetului şi pentru finanţarea activităţilor de la Biblioteca Municipală. Este vorba despre tradiţionalul concurs de şah organizat de Zilele Pascaniului precum şi un concurs de desen şi o lansare de carte.
Mentionam că pe lista artiştilor locali care vor concerta la Zilele Pascaniului se afla Cristinel Iordachioaia, Mihaela Nechita, Andrei Bordeianu, Codruta Filip şi alţii.

Tabel Talente Locale Negociat by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: Securitatea României nu este negociabilă!

Astăzi am votat în Parlament o decizie importantă pentru siguranța țării noastre. În calitate de senator, am fost unul dintre parlamentarii care au avut acces la documentele clasificate privind echipamentele și aeronavele care vor ajunge în România. După analizarea acestor...

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA SIREȚEL ÎN LEGĂTURĂ CU AJUTOARELE SOCIALE

Scandal la Primăria din comuna Sirețel privitor la acordarea unor ajutoare sociale. În urma unor reclamații, în cursul zilei de astăzi, polițiști de la IPJ Iași au făcut o percheziție la sediul instituției, la cererea unui procuror și cu...

Tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești – Pașcani

Primăria Pașcani a publicat pe site-ul insitutiei tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești - Pașcani. Cei care vor sa vadă locațiile și suprafețele de teren găsesc informațiile in documentul de mai jos Tabelul...

ACCIDENT DIN CAUZA NEACORDĂRII DE PRIORITATE

Accident rutier cu o victimă în apropiere de municipiul Pașcani. Un autoturism care circula regulamentar pe drumul DJ 208L Pașcani-Miroslovești a intrat în coliziune cu o autobasculantă care lucrează la șantierul de la autostradă. Evenimentul a avut loc pe...

Premiile Oscar 2026: Lista completă a nominalizărilor. Cine are cele mai mari șanse la trofee și la ce oră începe gala în România

Lista nominalizărilor pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar, care recompensează cele mai importante filme lansate în 2025, aduce în prim-plan unele dintre cele mai discutate producții cinematografice ale anului. Lungmetrajul „Sinners” a stabilit un record istoric, cu...
Paşcani
câțiva nori
4.2 ° C
4.2 °
4.2 °
79 %
1.9kmh
12 %
J
15 °
vin
14 °
S
12 °
D
11 °
lun
11 °

Niciun articol afișat