Bugetele si investițiile, avizate de comisiile de specialitate

Ședința reunita a comisiilor de specialitate din cadrul legislativului pascanean, pentru avizarea proiectelor de buget si a listei de investitii. Întâlnirea a avut loc cu o zi înainte de ședința de plen, pe 21 aprilie icnepand cu ora 14.00. Toate au primit avize favorabile desi unii consilieri sau abținut sau au votat împotriva. Pentru început fost pus in discuție proiectul de buget al Spitalului de Urgență Pașcani. Unii consilieri au solicitat lămuriri privitor la finanțarea proiectului pentru realizarea` investițiilor necesare, așa încât unitatea medicala sa obțină avizele conforme de la ISU.
De asemenea au fost avizate bugetele instituțiilor de cultura dar si cel de la Creșă. Consiliera Gabriela Nedelcu a precizat ca in programul de activități al Casei d e Cultura ar fi trebuit sa fie păstrate o serie de evenimente cum ar fi de exemplul Târgul Meșterilor Populari.
În replica, directoarea instituției a precizat ca nu a găsit soluții pentru cazarea invitaților iar administratorul public, Claudiu Bodoasca, a spus ca Primăria va organiza cel putin un spectacol in acesta vara, dacă de la 1 iunie vor fi ridicate restricțiile anti COVID.

În aceeași ședința s-a discutat si bugetul pentru cele doua piețe agroalimentare.
Consilierii din opoziție au solicitat lămuriri privind parcursul proiectului de modernizare a Pieței din zona Vale.

Administratorul public a răspuns ca lucrările ar putea sa înceapă in toamna acestui an si ca din suma necesară, Primăria are la dispoziție doar 2 milioane de lei si ar mai avea nevoie de încă 4 milioane.

Cele mai importante discuții au fost pe marginea proiectului de buget si a listei de investiții ale municipiului Pașcani.
In acest an veniturile estimate sunt de 78,7 milioane de lei iar cheltuielile de 84,8 milioane de lei. Deficitul de cca. 6 milioane de lei va fi acoperit cu excedentul înregistrat anul trecut, a explicat directoarea economica a Primăriei.

De asemenea, consilierii PSD au adus o serie de amendamente la proiectul propus de edil. Consiliera Gabriela Nedecu a a atras atenția ca au fost scoase de pe lista o serie de investitii si a cerut reintroducerea si bugetarea lor. Este vorba despre reabilitarea acoperișului sălii de sport de la Colegiul `Sadoveanu, amenajarea unui grup sanitar in Parcul Municipal si asfaltarea străzilor Plopilor si Vasile Lupu. Banii ar urma sa fie luați din sumele rezervate pentru cumpărarea a doua tractoare si a unei toalete mobile. De asemenea s-a cerut realizarea unui studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui campus școlar la Colegiul Sadoveanu.

Consilierii liberali au solicitat reabilitarea Grădiniței din Sodomeni si amplasarea unei centrale termice la Școală Ion Creanga din Fantanele.

În același context s-a vorbit si despre lucrarile de amenajare a lacului Peștișorul. Deocamdată urmează sa fie făcut studiul de fezabilitate, după ce, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobată o hotărâre la inițiativa consilierului Sorin Olariu.

Bugetele si investițiile urmează sa fie aprobate in ședința de plen programată joi 22 aprilie de la ora 11.00.

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
cer senin
4.5 ° C
4.5 °
4.5 °
75 %
2.7kmh
1 %
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
10 °

Niciun articol afișat