Bugetul Consiliului Județean Iași pentru 2022 a intrat în dezbatere publică. Lista celor mai importante investiții din județ

Bugetul pe 2022 de la Consiliul Județean Iași a fost pus în dezbatere publică. Proiectul va fi dezbătut de toți cei interesați, după care va fi avizat de plenul instituției în ședința din luna februarie 2022.

Buget de sute de milioane de lei la Consiliul Județean (CJ) Iași pentru anul în curs. Documentul legat de bugetul instituției pe 2022 a fost lansat în dezbatere publică, proiectul urmând a fi amendat cu propuneri înainte de a fi adoptat de plen. Conform documentului, CJ Iași se va baza pe un buget de venituri din secțiunea de funcționare de 560 de milioane de lei, dar și de cheltuieli de peste 700 de milioane de lei.

Conform documentului, din totalul veniturilor, circa 268 de milioane de lei reprezintă fonduri din impozite și taxe. Pe de altă parte, circa 69,8 milioane de lei reprezintă sume provenite de la Uniunea Europeană pentru cofinanțarea unor investiții derulate în județ.

Bugetul pe 2022 de la CJ Iași a fost pus în dezbatere publică. Salarii de 38 de milioane de lei în instituție

În ceea ce privește cheltuielile, la capitolul servicii publice generale se vor aloca 72,6 milioane de lei. Din această sumă, la secțiunea de funcționare intră 69,5 milioane de lei. Aproape 38 de milioane de lei reprezintă cheltuielile personale ale instituției pe anul 2022.

Pentru secțiunea de dezvoltare se vor aloca 3,1 milioane de lei. La capitolul autorități publice și acțiuni externe se vor aloca 62,2 milioane de lei. Conform documentului, la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor se vor aloca 6,9 milioane de lei, iar pentru capitolul de apărare și siguranță națională se vor aloca 3,4 milioane de lei. Și Primăria Iași a decis ca bugetul orașului să fie aprobat în luna februarie 2022.

Buget pe 2022 la școlile speciale din județul Iași

La capitolul învățământ se vor aloca 29,1 milioane de lei. Din această sumă, CJ a decis ca 23,6 milioane de lei să fie alocate pentru secțiunea de funcționare, iar 5,5 milioane de lei – la cea de dezvoltare. Pentru Colegiul Tehnic ”Ion Holban” Iași se vor aloca 2,6 milioane de lei, iar pentru Liceul ”Vasile Pavelcu” se vor aloca 3,1 milioane de lei. De asemenea, Școala Gimnazială Specială Pașcani va beneficia de 1,5 milioane de lei, iar Liceul Special ”Moldova” Târgu Frumos va beneficia de 1,7 milioane de lei.

Liceul Tehnologic Special ”Trinitas” de la Târgu Frumos va beneficia de 2,5 milioane de lei, iar Școala Specială ”Constantin Păunescu” va beneficia de 2 milioane de lei. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași va beneficia de 216 milioane de lei. CJ a scos bugetul în dezbatere publică la câteva săptămâni după adoptarea bugetului general al României.

CJ Iași va împărți banii pentru cultură

Conform documentului, CJ va aloca fonduri și la instituțiile de cultură pe care le are în subordine. Astfel, Biblioteca Județeană ”Gheorghe Asachi” din Iași va beneficia de 8 milioane de lei, Muzeul Național al Literaturii Române va lua 10,6 milioane de lei, iar Școala Populară de Arte ”Titel Popovici” va avea un buget de 2,4 milioane de lei. În plus, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale va beneficia de 1,1 milioane de lei, iar Teatrul pentru Copii și Tineret ”Luceafărul” va avea un buget de 9,7 milioane de lei.

Fonduri pentru spitalele din județul Iași

Consiliul Județean Iași va aloca și fonduri pentru spitalele pe care le are în subordine. Cheltuielile la capitolul legat de sănătate vor fi de 706 milioane de lei. În buget se arată că Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” va beneficia de 184,2 milioane de lei, iar Spitalul de Neurochirurgie ”Prof. Dr. N. Oblu” va avea un buget de 136,4 milioane de lei. De asemenea, Maternitatea ”Cuza Vodă” din Iași se va baza pe un buget de 129,3 milioane de lei, iar Maternitatea ”Elena Doamna” va avea un buget de 30,3 milioane de lei. Totodată, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” va avea un buget de 111 milioane de lei, iar Spitalul de Pneumoftiziologie va avea un buget de 110 milioane de lei.

După ce bugetul pe 2022 de la CJ Iași va fi avizat în plenul instituției, forul județean va putea trece și la demararea investițiilor.

sursa bzi

PULSUL ZILEI

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...
Paşcani
câțiva nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
75 %
5.3kmh
17 %
vin
7 °
S
11 °
D
12 °
lun
10 °
mar
14 °

Niciun articol afișat