Bugetul Paascaniului, grav afectat de pandemie

Efectele pandemiei de coronavirus încep să se facă simţite şi în bugetele publice ale administratiilor locale. Reprezentanţii Primăriei Paşcani au anunţat că se aşteaptă la o reducere semnificativa a veniturilor la bugetul local, în următoarele luni de zile. Asta deoarece, de pe 15 martie odată cu decretarea stării de urgenţă economia ţării a fost blocată iar încasările din TVA şi impozite au scăzut dramatic.

În luna aprilie de exemplu municipalitatea a primit din cote defalcate, mai puţin cu cca 500 000 lei iar din acest motiv a fost necesară o rectificare pe minus a veniturilor din buget. Aşadar cheltuielile planificate vor fi reduse în consecinţă şi sunt îngrijorări pentru acoperirea cheltuielilor salariale şi de functionare. Situaţia a fost prezentată de reprezentanţii Primăriei în ultima şedinţă a legislativului local.
Cu o lună înainte, previziunile bugetare erau foarte bune pentru municipiul Paşcani. A fost aprobat cel mai mare buget de venturi şi cheltuieli din ultima perioada iar primul trimestru s-a încheiat cu un excedent bugetar de cca 4 milioane de lei. Sunt bani rămaşi necheltuiţi pentru activităţi suspendate de la începutul stării de urgenţă dar şi pentru investitii aflate în derulare. Este şi motivul pentru care consilierii din opoziţie au cerut ca aceste resurse să fie alocate pentru susţinerea sistemului medical.
În realitate municipalitatea este pe minus,  nu pe plus, au explicat reprezentantii Primăriei. Încasările din taxele şi impozitelor locale înregistrate în primele luni ale anului, o parte în avans sunt planificate până în decembrie iar banii necheltuiţi vor fi alocaţi pentru proiectele de investiţii aflate în derulare.
Menţionăm că în perioada următoare ar urma să fie făcute rectificări bugetare pe minus la Casa de Cultură şi Clubul Sportiv Municipal, acolo unde activităţile bugetare în prealabil, au fot suspendate aproape în totalitate pe timpul stării de urgenţă.

PULSUL ZILEI

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
78 %
8.4kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat