Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, vineri la Pașcani

Agenţia Locala pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează vineri, 26 septembrie 2014, între orele 9.30 – 13.30 la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din Paşcani, Bursa locurilor de muncă pentru absolventi – una din principalele măsuri de sprijin pentru integrarea tinerilor pe piaţa muncii.
Acest eveniment reprezintă o măsură activă pentru tineri cu scopul de a primi o ofertă de bună calitate legată de obţinerea unui loc de muncă, de continuarea studiilor, de intrarea în ucenicie sau de efectuarea unui stagiu.
Deşi talentele, energia şi creativitatea tinerilor constituie cheia principală a dezvoltării şi a competitivităţii unei societăţi, aceştia au fost cei mai afectaţi de criză motiv pentru care ne adresăm în egala măsură tinerilor absolvenţi dar şi angajatorilor care doresc să recruteze personal pentru buna desfăşurare a activităţii.
Până în prezent şi-au anunţat participarea la acest eveniment un număr de 146 agenţi economici care au pus la dispoziţie 1.377 locuri de muncă vacante.
Pe domenii de activitate, cele mai multe oferte sunt în – industrie – 342, construcţii – 282, servicii – 199, comerţ – 91, confecţii – 186 si 277 în alte alte domenii.
Persoanele cu studii superioare au la dispoziţie 206 locuri de muncă vacante.

PULSUL ZILEI

Un nou corp de clădire va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos. Anunțul primarului despre investiție

Veste bună la Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat faptul că a fost semnat contractul de lucrări pentru un nou corp de clădire ce va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din oraș. Anunțul primarului despre investiție: "Dragii mei, Vă informăm...

„Caravana emoțiilor”, la Liceul Tehnologic Economic Nicolae Iorga Pașcani – FOTO

Peste 50 de elevi coordonați de doamnele profesoare Gurzun Mariana, Boboc Anișoara și Negoescu Narcisa de la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Pașcani, au participat miercuri 25 martie 2026, la „Caravana emoțiilor”, desfășurând activități de educație nonformală și sănătate...

Elevii de la Liceul „Nicolae Iorga” Pașcani, le-au sărbătorit pe mame

Luna martie, considerată simbolic perioada renașterii și a reînnoirii, a fost marcată printr-o serie de activități speciale la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga Pașcani. Elevii au pregătit momente artistice dedicate mamelor, într-un eveniment plin de emoție și recunoștință. Programul a inclus...

Hârlăul scapă de păcănele

Orașul Hârlău scapă de păcănele. Hotărârea a fost luată de majoritatea consilierilor locali, la propunerea primarului Radu Curcă, în ședința convocată pe 27 martie a.c. Din cei 16 consilieri, 14 au votat pentru interzicerea organizării și exploatării jocurilor de...

Fragmente de dronă descoperite în pădure la Valea Seacă. Originea, încă necunoscută

Situație neobișnuită semnalată miercuri seara, 25 martie, în zona împădurită de la Valea Seacă, unde un localnic a descoperit mai multe fragmente de la o dronă. Bărbatul a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat polițiști, alături de...

Un bloc în locul celei mai vechi școli din Pașcani? Propunerea primarului Pintilie i-a uimit pe consilierii județeni

Administrația locală din Pașcani intenționează să dărâme un monument istoric - școala nr. 1, printre cele mai vechi din municipiu, iar în locul ei să fie construit un bloc pentru cadrele medicale. Este doar o idee lansată chiar de primarul...

Recital de pricesne și cântece pascale, la Clubul Copiilor Pașcani, pe 2 aprilie

Clubul Copiilor din municipiul Pașcani vă invită în apropierea sărbătorilor pascale la un recital de pricesne și cântece pascale. Evenimentul va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 16:00 și este susținut de Grupul Vocal DOR, profesor coordonator...

Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie

Vremea schimbă foaia: în loc de primăvară, vin temperaturi de toamnă târzie, ba chiar iarnă prin unele locuri. Nici de Florii şi Paşte nu e mai bine. Frig şi ploi din belşug. După câteva zile de răsfăţ, soarele iese din...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.8 ° C
14.8 °
14.8 °
47 %
6.3kmh
85 %
J
14 °
vin
14 °
S
16 °
D
12 °
lun
9 °

Niciun articol afișat