Bursele școlare se dau înainte de Crăciun. Câți bani vor primi elevii pentru luna noiembrie

Bursele școlare aferente lunii noiembrie vor fi virate în conturile elevilor pe 19 decembrie. Elevii care au acumulat mai mult de 10 absențe nemotivate în luna noiembrie nu vor primi bursă pentru această lună, indiferent de tipul acesteia – bursă de merit, socială sau tehnologică.

Pentru luna noiembrie, cuantumurile burselor sunt:

  • 300 de lei – bursa socială;
    300 de lei – bursa tehnologică;
    450 de lei – bursa de merit.

„Finanțarea este făcută de pe data de 9 decembrie, așadar toate școlile ar trebui să plătească bursele vineri. Cuantumurile sunt întregi: 300 lei bursele sociale, 300 lei cele tehnologice, 450 lei bursele de merit”, a transmis Antonina Bliorț, purtătoarea de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași.

Calendarul de plată al burselor
În anul școlar 2025-2026, acordarea burselor se face după reguli actualizate, cu sume ajustate și un calendar de plată fix. Bursele sunt plătite în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi nelucrătoare, plata este efectuată în ultima zi lucrătoare anterioară.

Fondurile sunt transferate de Ministerul Educației și Cercetării, prin inspectoratele școlare județene, către unitățile de învățământ, iar ordonatorii de credite ai școlilor sunt responsabili de plata la timp a burselor.

În acest an școlar, elevii din învățământul preuniversitar de stat pot beneficia de patru tipuri de burse: bursa de merit – 450 lei/lună; bursa socială – 300 lei/lună; bursa tehnologică – 300 lei/lună; bursa pentru mame minore – 700 lei/lună. Bursele de merit și cele tehnologice nu se acordă integral în lunile în care sunt vacanțe școlare.

În cazul elevilor de clasa a V-a, ale căror liste de beneficiari sunt stabilite în luna ianuarie, pe baza mediilor primelor două module, bursele vor fi acordate începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

20 de tineri seminariști în vizită la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani

Andrei Gurzun, părinte diacon la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani: Astăzi, 31 martie 2026, am primit cu mare bucurie, la Catedrala noastră, vizita unui grup de 20 de tineri seminariști din anul III de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul...

Unde se extinde intravilanul Pașcaniului și cu ce costuri

Intravilanul Pașcaniului ar urma să fie extins semnificativ, mai ales în zonele de intrare/ieșire ale municipiului. Primul efect va fi trecerea la o altă categorie de impozitare, cu taxe și impozite de câteva ori mai mari, în funcție de...

Referendum pentru scoaterea jocurilor de noroc din Pașcani

O nouă ofensivă împotriva sălilor de jocuri de noroc din municipiul Pașcani. Organizația PSD Pașcani solicită administrației locale organizarea unui referendum pentru consultarea cetățenilor, cu întrebarea: „Sunteți de acord cu funcționarea activităților de jocuri de noroc și pariuri pe...

Buznei Shopping Center își deschide oficial porțile cu un eveniment muzical dedicat comunității din Târgu Frumos

Noul centru comercial Buznei Shopping Center marchează deschiderea oficială a noii locații, printr-un eveniment special dedicat comunității locale, transformând o zi obișnuită de cumpărături într-o experiență plină de bucurie, muzică și surprize pentru întreaga familie. Concertul muzical va avea...

Un nou corp de clădire la Școala Garabet Ibrăileanu Târgu Frumos. Lucrările vor începe cât de curând

Administrația locală din Târgu Frumos a semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire la Școala „Garabet Ibrăileanu”, un proiect care ar urma să rezolve problema cursurilor desfășurate în două schimburi. Potrivit reprezentanților primăriei, noua construcție va avea regim...

Procesiune de Florii, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13, la Hârlău

Cetățenii din orașul Hârlău și nu numai sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13:00 la procesiunea de Florii organizată de Protopopiatul Hârlău. Pelerinajul va porni de la Biserica Sfântul Nicolae, va trece pe la Biserica...

Proiectul de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani a fost susținut. BIT TV nu a avut acces să filmeze

Proiectul de management pentru Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani a fost susținut marți, 31 martie, de către actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, singurul candidat înscris în concurs. Deși evenimentul fusese anunțat ca fiind deschis și pentru reprezentanții mass-media, postul...

Ștefania Boboc, gimnasta din Pașcani, în finala la sol la un concurs internațional de top – VIDEO

Tânără gimnastă din Pașcani, Ștefania Boboc, continuă să evolueze în gimnastică și să adune, de această dată, experiențe pe plan internațional. Sportiva, plecată de la doar 6 ani la Deva pentru a-și urma visul în gimnastică, a obținut un...

Pelerinaj de Florii, în sâmbătă lui Lazăr, la Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie 2026, la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat în ajunul sărbătorii, în Sâmbăta lui Lazăr. Evenimentul va începe la ora 14:00, la Biserica Sfânta Vineri, de unde credincioșii vor porni în pelerinaj spre...

Controale în traficul rutier pe DN2. Amenzi de 30.000 de lei și trei permise reținute într-o singură zi

Traficul de pe drumul național 2 sau cum mai este cunoscut E85 continuă să fie în vizorul oamenilor legii. Vineri, 27 martie, polițiștii pășcăneni împreună cu cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, au oprit zeci de...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.6 ° C
7.6 °
7.6 °
86 %
6.9kmh
100 %
mie
13 °
J
11 °
vin
9 °
S
14 °
D
15 °

Niciun articol afișat