Busturile din biroul primarului vor fi restituite proprietarului

Administrația locală din Pașcani va înapoia cetățeanului de onoare Vasile Avramiuc cele două busturi expuse de ani de zile în biroul primarului. Este vorba despre bustul pictorului român Corneliu Baba și bustul prozatorului pașcănean, Mihail Sadoveanu, turnate în bronz după mulajele făcute de cunoscutul sculptor Ion Irimescu.

Ele au fost împrumutate Primăriei în anul 2009 pentru a fi expuse. Scriitorul pașcănean a solicitat să reintre în posesia lor sau municipalitatea să achite măcar contravaloarea costurilor de realizare a busturilor. Inițial, primarul Marius Pintilie a refuzat să le dea, deși a recunoscut că Primăria nu le are în patrimoniu, și a cerut lui Avramiuc să aducă dovezi.

Mărturiile au fost prezentate de BIT TV în urma unui interviu și au fost trimise edilului. Este vorba despre un document de primire semnat de fostul primar Grigore Crăciunescu și un interviu cu sculptorul Ion Irimescu din care reiese că busturile au fost date lui Vasile Avramiuc. Primarul Pintilie spune că a vorbit cu fostul primar care a confirmat documentul de primire și că va da înapoi cele două obiecte.

PRIMARUL PINTILIE: MĂ AȘTEPTAM LA MAI MULTĂ DEMNITATE…!

Vasile Avramiuc a solicitat contravaloarea sau restituirea obiectelor din motive financiare și de sănătate. Inițial, edilul a spus că va achita pretențiile din propriul buzunar, dar ulterior a refuzat pe motiv că pretențiile ar fi fost prea mari.

Scriitorul pașcănean a povestit pentru BIT TV că întâlnirea cu primarul pașcănean a avut loc în luna februarie a.c. Avramiuc a cerut 1500 euro doar pentru bronzul folosit la realizarea busturilor, în timp ce valoarea estimativă de catalog a busturilor este de la 2800 până la 4000 de euro fiecare. El susține că primarul ar fi plecat când a aflat prețul cerut.

 Intervențiile scriitorului pașcănean nu au fost pe placul edilului. În cadrul unei conferințe de presă, Pintilie l-a criticat pe Vasile Avramiuc pentru insistențele sale. Sincron 2 Pintilie

Cele două opere de artă stau de ani de zile în biroul primarului, fără niciun act de donație sau cumpărare și fără să fie cunoscută valoarea lor. Bronzul folosit pentru turnarea lor ar fi în valoare de cca. 7000 euro, conform precizărilor făcute de Vasile Avramiuc.

Menționăm că Ion Irimescu s-a născut la 27 februarie 1903 și a decedat pe 29 octombrie 2005. A fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați sculptori români, profesor și membru al Academiei Române. Operele sale sunt expuse în orașul său natal, la Fălticeni, la muzeul care îi poartă numele. Vasile Avramiuc mai deține încă un bust al marelui artist. El a primit titlul de cetățean de onoare în anul 2006.

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
68 %
5.6kmh
89 %
D
18 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat