BZI: Un bărbat de 59 de ani a ajuns la spital cu ceea ce părea o afecțiune banală, dar a murit o săptămână mai târziu!

Pavel P., un bărbat în vârstă de 59 de ani, a ajuns, în noaptea de luni spre marți, 8-9 septembrie 2025, la Compartimentul de Primiri Urgențe Târgu Frumos, familia acestuia crezând că are o afecțiune banală. Situația nu era însă așa, bărbatul fiind diagnosticat cu megadolicocolon sigmoidian și ocluzie intestinală. O săptămână mai târziu, pacientul a murit la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” Iași. Familia nu înțelege, nici acum, cum s-a petrecut tragedia.

Un bărbat de 59 de ani a ajuns la spital cu ceea ce părea o afecțiune banală, dar a murit o săptămână mai târziu

Iuliana P., soția lui Pavel P., susține că soțul său își făcea frecvent analizele, dar de câțiva ani avea probleme gastrointestinale, pentru care, uneori, avea nevoie de spitalizare. Luni, 8 septembrie 2025, bărbatul a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe Târgu Frumos, de unde a fost direcționat către Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, deoarece starea sa era una gravă.

Soțul meu a fost internat la Chirurgie IV, la Spitalul «Sf. Spiridon». Noi știam că avea probleme cu tensiunea, dar nu era ceva grav. El a ajuns, acum, la spital pentru că avea probleme. Câte o săptămână nu avea scaun, iar apoi, când ieșea, avea scaune diareice. Pentru asta a ajuns la spital, că se simțea slăbit. În seara aia chiar i-am făcut un ceai de sunătoare. Apoi am chemat fata, să-l ducă la Târgu Frumos, că mai mergea la spital să-i facă perfuzii când avea episoadele astea. În ultimii ani avea, mereu, astfel de probleme. Când am vorbit dimineața cu el (n.r. – 9 septembrie 2025), îi făcuse spălături la stomac. Avea și sondă. Nu am înțeles de ce, pentru că el nu a avut niciodată probleme urinare. După, am mai vorbit cu el la telefon și mi-a spus că o să-l opereze. Apoi l-am mai sunat o dată, dar a intrat cineva în salon și mi-a înschis. Miercuri dimineața (n.r. – 10 septembrie 2025) l-am sunat și nu a mai răspuns. M-am panicat, i-am anunțat și pe copii. Într-un final, a răspuns cineva, pe centrala spitalului, și ne-a spus că soțul meu e intubat de noaptea. De atunci, numai intubat a stat. Ba că e colonul – am înțeles, l-au operat, au zis că avea intestinele pline cu gaze, colonul plin. L-au curățat. El avea burta mai mare și ne-am gândit să nu aibă ceva tumoră. Nici vorbă, nu ne-am gândit la colon. Tot ni s-a spus că e în stare gravă, dar stabilă. În ziua în care a murit, am sunat seara – sunam și dimineața, și seara să ne interesăm de starea lui –, și atunci i s-a spus fetei că e mort. Asta se întâmpla pe 16 septembrie 2025. Dimineața, pe 17 septembrie 2025, fata mea s-a rugat, la morgă, să o lase să-l vadă, și el era călduț. În actul de deces scrie că a decedat pe 17 septembrie 2025, nu pe 16, nu știu de ce. A împlinit 59 de ani pe 11 septembrie 2025, în spital. El a lucrat până în ultima zi. Luni (n.r. – 8 septembrie 2025) a lipsit de la muncă, pentru că am fost la cumpărături, că voiam să pregătim o petrecere pentru aniversarea lui. El a mai fost internat, anul trecut, cu apnee, dar s-a tratat. Își făcea analizele permanent, nu se pune problema. Chiar și la burtă și-a făcut analizele acum vreo lună și jumătate. Noi nu știm de ce nu ni s-a spus exact că nu are șanse, să nu-l țină sedat, să nu poată vorbi cu noi! Voiam, măcar, să ne mai spună câteva cuvinte. Eu, de marți seara, nu am mai putut vorbi cu el, (n.r. – 9 septembrie 2025). Eu nu vreau să greșesc, nu vreau să acuz pe nimeni”, a declarat soția.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...

Legea care simplifică divorțurile a fost adoptată. Ce va putea decide fiecare fost partener, fără aprobarea celuilalt

Fiecare fost soț va putea decide singur ce nume va purta după divorț, după ce deputații au adoptat un proiect de lege în acest fel. În prezent, dacă unul dintre soți vrea să păstreze numele fostului partener, iar acesta nu...

2 aprilie – Ziua Internațională a Persoanelor cu Autism. Școala Specială Pașcani vă invită să fiți alături de un proiect cu tradiție pentru persoanele...

💙2 Aprilie 2026 – Împreună pentru incluziune!💙 Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, vă invităm să deveniți parte dintr-un val național de solidaritate, empatie și speranță! 🌍 În fiecare comunitate din țară, școli, profesori, elevi, părinți și toți cei...

Carnea de miel se poate vinde în piata Vale din Pașcani. Ce condiții trebuie să îndeplinească fermierii

Primăria Municipiului Pașcani anunță că vânzarea cărnii de miel, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, este permisă exclusiv în Piața Vale, în spațiul special amenajat din hala nouă. Autoritățile locale precizează că atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot vinde...

Pașcaniul are doar trei adăposturi de urgență și acestea nefuncționale

Municipiul Pașcani a doua aglomerație urbană din județ are doar trei adăposturi pentru situații de urgență (ALA - apărare locală antiaeriană) și acestea nefuncționale sau parțial funcționale. Este vorba despre subsolul unui bloc ANL, G2A din zona Deal, adăpostul de...

Iașiul si Bacăul interzic păcănelele. Primarul Pașcaniului le protejează!

  Deși suntem in Postul Paștelui la distanță de câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, principală tema de dezbatere din municipiul Pascani este despre soarta „păcănelelor„. Primarul Marius Pintilie a ințiatiat un proiect de hotarare prin care propune...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
86 %
3.5kmh
100 %
J
13 °
vin
12 °
S
14 °
D
16 °
lun
20 °

Niciun articol afișat