back to top
marți, februarie 24, 2026
4.2 C
Paşcani

Căbănuța din Gâștești: Povestea unei tinere familii care a renunțat la străinătate pentru o afacere “de suflet”, în România

Deși majoritatea tinerilor aleg să părăsească România, din diverse motive, alegând să se stabilească și să-și clădească un viitor în alte țări europene, există însă și câteva excepţii, tineri care după ani de muncă în străinătate, vor să aplice tot ce au învăţat peste hotare la ei acasă. Este și cazul unei tinere familii din suburbia Gastesti.

După mai bine de 12 ani petrecuți în afara țării, (mai precis 8 ani în Spania și 4 ani în Norvegia,)  Gabriela și Cristi Palade au hotărât să se întoarcă acasă.

Drumul lor peste hotare a fost lung și a implicat foarte multă muncă. La început au lucrat că ajutor de bucătar. Mai apoi, au urmat cursuri de formare profesională și au obținut calificarea de bucătar șef. Au lucrat împreună în restaurante de lux și au făcut o echipa extraordinară, după cum chiar ei o spun.

Cu toate că aveau o carieră în străînătate, simțeau că locul lor este acasă, în România, alături de familie și prieteni. În ciuda descurajarilor pe care le-au primit, în 2017 ei au hotărât să facă pasul cel mare și să renunțe la străînătate pentru România.  Și-au dorit să pună în practică ceea ce au învățat peste hotare. Așa a luat ființă  Căbănuță din Gastesti. O afacere “de suflet”.

La început a funcționat doar ca bar. Gabriela și Cristi și-au dorit să fie mai mult decât atât, mai exact o afacere de familie, orientată spre familie. Au făcut toate demersurile necesare, iar începând din luna mai 2019, Căbănuță din Gastesti s-a transformat în Fast-Food.

 În momentul de față, Căbănuța își întâmpina cliențîi care ii calcă pragul cu un decor cu totul rustic și un meniu fast food original. Gabriela iubește mâncarea sănătoasă, iar asta a motivat-o să  creeze propriile rețete.   Prețurile sunt accesibile pentru toate buzunarele și ocazional sunt organizate și evenimente.

Fiind întrebați dacă au vreun regret în privința faptului că s-au întors acasă, Gabriela și Cristi au răspuns că nu regreta absolut nimic și le recomandă tinerilor să lupte pentru visul lor, oricare ar fi acela, dar mai ales să nu se lase descurajați.

PULSUL ZILEI

Spitalul din Pașcani, în criză de medici: aproape o treime din posturi sunt vacante. Nouă organigramă va fi votată în Consiliul Local – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani se confruntă cu un deficit important de medici. Din aproape 80 de posturi prevăzute în organigramă, aproximativ 30 sunt vacante, iar una dintre cele mai mari probleme este lipsa medicilor cardiologi. Lista posturilor vacante a...

Licitație pentru parcări rezidențiale la Târgu – Frumos

Administrația locală din Târgu - Frumos închiriază, 40 de locuri pentru parcări rezidențiale. Licitația este programată pe 06 Martie a.c. de la ora 10.00 la sediul Primăriei. În total vor fi amenajate peste 200 locuri de parcare, care vor...

Numele purtat în căsătorie poate fi păstrat după divorț fără acordul fostului soț. Propunerea, adoptată de Senat 

Numele din timpul căsătoriei poate fi păstrat, după divorț, fără consimțământul fostului soț, stipulează o propunere legislativă de modificare a Codului civil, care a fost adoptată luni, 23 februarie, de Senat."La desfacerea căsătoriei prin divorț, fiecare dintre soți poate...

Cum arată traficul rutier în județ, după o razie de două zile la Iași, Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău: zeci de șoferi sancționați, alcool...

Polițiștii rutieri au tras linie după controalele desfășurate timp de două zile în județul Iași iar rezultatele arată o realitate îngrijorătoare în trafic: șoferi care conduc băuți și numeroase depășiri ale vitezei legale. În perioada 20–22 februarie, oamenii legii au...

Cum poți deveni voluntar pe ambulanță. Înscrieri deschise la Serviciul de Ambulanță Județean Iași

Persoanele care vor să învețe să acorde primul ajutor și să ajute în situații de urgență se pot înscrie, în această perioadă, în programul de voluntariat organizat de Serviciul de Ambulanță Județean Iași. Programul este structurat pe două etape...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, românii au ajuns la capătul puterilor! (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, românii au ajuns la capătul puterilor! Ați discutat destul despre tăieri, despre oameni dați afară, despre majorări de taxe. Începeți să și construiți ceva! Nu cred să existe o categorie socială care...

Dragobete 2026: De unde provine sărbătoarea iubirii la români și ce semnifică data de 24 februarie

Dragobetele se numără printre cele mai vechi și mai valoroase sărbători ale culturii populare românești, consacrată iubirii, tinereții și reînnoirii naturii. Celebrată anual pe 24 februarie, ziua reprezintă echivalentul românesc al Valentine’s Day, însă semnificația sa depășește dimensiunea romantică...

Cum obții documente oficiale de la statul român în 2026 fără să mergi la ghișeu: Adeverințe și autorizații pe care le poți primi online

În 2026, cetățenii români pot accesa majoritatea actelor oficiale direct online, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la ghișee. De la certificate de stare civilă și adeverințe fiscale, până la autorizații și certificate de urbanism, aceste servicii...

Schimbare majoră pe piața muncii în România din iunie. Ce efecte ar putea să aibă

O schimbare majoră intră în vigoare pe piața muncii din luna iunie: salariul nu va mai fi o informație confidențială. Noile reguli europene privind transparența aduc modificări importante în relațiile de muncă, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Vorbim...

APIA a autorizat plăți de peste 126 milioane lei pentru fermierii din Campania 2025. Care sunt noile cuantumuri

APIA a început plata intervențiilor din Campania 2025, iar fermierii din Iași se numără printre beneficiarii sumei de peste 126 de milioane de lei autorizate în primele două zile. Noile cuantumuri pentru PD‑02, PD‑03 și PD‑28 sunt deja aplicate...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
92 %
7.5kmh
100 %
mar
5 °
mie
5 °
J
3 °
vin
4 °
S
7 °

Niciun articol afișat