În perioada 23-27.03.2026, patru cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani au participat la o mobilitate de tip job shadowing desfășurată pe parcursul a 5 zile la instituția de învățământ Heliomare Heemskerk College din Olanda.
Activitatea a fost realizată în cadrul anului III de acreditare Erasmus+, domeniul Educație Școlară, având ca obiectiv principal schimbul de bune practici în educația copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), precum și dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice.
Pe parcursul mobilității, participanții au avut oportunitatea de a:
- observa activități didactice adaptate nevoilor elevilor cu CES;
- analiza metode moderne de intervenție educațională și terapeutică;
- interacționa cu specialiști din domeniul educației speciale;
- identifica modele de organizare și incluziune aplicabile în contextul educațional românesc.
Experiența acumulată contribuie la îmbunătățirea calității actului educațional din cadrul Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani și la consolidarea dimensiunii europene a instituției.
