Cadru didactic născut la Pașcani premiat de președintele României

Un cadru didactic născut la Pașcani și care profesează de peste 30 de ani la o școală din Iași a fost premiat de președintele României pentru profesionalismul cu care a îndrumat zeci de generații de elevi. Este vorba despre Ioan Bița, profesor de limba franceză la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi. El a primit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler, chiar de la șeful statului.  

(profesorul Ioan Bița – primul din stânga imaginii)

Profesorul, Ioan Bița, în vârstă de 58 de ani, predă la colegiul din Iași aproape de la începutul carierei în învățământ. Nu doar profesia îl leagă de această școală ci și perioada de liceean, deoarece a fost și elevul unității de învățământ.

Cadrul didactic consideră că această meserie trebuie practicată cu onoare și dăruire și aceste cuvinte sunt transmise și colegilor din breaslă.

Premierea lui a avut loc într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naționale a României, pe 1 decembrie 2022.

De precizat este faptul că Ioan Bița este fiul fostului colecționar Traian Biţa, cel care „s-a apropiat, cu multă pasiune, ca un adevărat şi avizat colecţionar, de domeniile numismaticii , arheologiei, filateliei, cărţii vechi, culturii tradiţionale, precum și de istoria oraşului Paşcani”.

PULSUL ZILEI

Peste 10 milioane lei, nota de plată, după cinci ani de incompetență! Costuri uriașe pentru 5 km de asfalt

Administrația locală din Pașcani are în sfârșit documentațiile tehnice necesare pentru asfaltarea unor străzi prin programul național Anghel Saligny. După 5 ani de zile de amânări, documentele au obținut avizul Poliției Rutiere și au fost supuse aprobării Consiliului Local...

Bani de la medicamente, pentru bunuri și servicii 

Spitalul de Urgenta Pașcani are stocuri importante de medicamente, de peste 2 milioane de lei. Informația a apărut în cadrul dezbaterilor ședinței legislativului local din 10 noiembrie 2026, pe marginea unei rectificări bugetare propuse de conducerea unității medicale.  Mai exact,...

Pașcaniul nu are mandat pentru majorarea tarifelor la salubritate 

Municipiul Pașcani nu va avea un reprezentant la Adunarea Generală a Acționarilor asociației județene ADIS in ședință unde ar urma sa fie dezbătute si  aprobabate  majorări de tarife la salubritate. Dezbaterile sunt programate pe 12 noiembrie a.c.de la ora...

Concursul pentru conducerea CLP Ecoserv va fi reluat. Consilierii au refuzat sa aprobe raportul Comisiei de Evaluare, de frica DNA

Concursul pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului de administrație la CLP Ecoserv - societatea pașcăneană de salubritate și transport public local - ar urma să fie reluat. Raportul final întocmit de comisia de selecție nu a obținut suficiente voturi...

Fosele septice, declarate la Primărie 

Locuiți la casă în Pașcani și aveți fosă septică? Trebuie să le declarați Primăriei. Este solicitarea primarului, Marius Pintilie, pentru completarea unui registru special al administrației locale.  Înscrierea foselor septice în registrul Primăriei nu este o opțiune ci o obligație...

Microbuz școlar nou la Primăria Miroslovești

Veste bună pentru comunitatea din Miroslovești. Primăria a primit un microbuz școlar nou achiziționat cu fonduri de la Consiliul Județean Iași. "Dragii mei,Astăzi am recepționat microbuzul scolar obținut prin cofinantarea Consiliul județean Iași .Menționez că un procent de 32% din...

„Datinile la români”, festival dedicat tradițiilor de iarnă, organizat de Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani 

Tradițiile și obiceiurile românești de Crăciun și Anul Nou vor fi aduse în prim-plan la Pașcani, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a proiectului educațional „Datinile la români”. Evenimentul este organizat de Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, în parteneriat...

Cât costă focul de artificii pentru Revelion

Primăria Pașcani se pregătește deja pentru Revelion. La sfârșitul săptămânii trecute au fost demarate procedurile de achiziție pentru focul de artificii care va marca trecerea dintre ani. Potrivit caietului de sarcini, municipalitatea a alocat 25.000 de lei din bugetul local...

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...
Paşcani
nori împrăștiați
6 ° C
6 °
6 °
87%
1.1m/s
22%
mie
11 °
J
18 °
vin
21 °
S
7 °
D
5 °

Niciun articol afișat