back to top
marți, ianuarie 13, 2026
-4.3 C
Paşcani
Login

CAFENELE ȘI TERASE PE PLATOUL DIN FAȚA PIEȚEI VALE

Platoul din fața pieței agroalimentare din zona Vale, recent modernizată, ar urma să fie ocupat cu cafenele și terase. Administrația locală a primit deja o solicitare în acest sens, care va fi supusă aprobării legislativului local în următoarea ședință. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Marius Pintilie în ședința din 30 septembrie a.c. Edilul a mai spus că vor putea fi amenajate maximum trei terase pe platoul respectiv și că așteaptă sugestii în acest sens.

În același context, fostul viceprimar, consilierul Cristian Rațoi, i-a cerut edilului ca noile chioșcuri să fie din sticlă și să respecte o serie de reguli care să fie impuse în caietul de sarcini la închiriere. Un alt consilier local, Vlad Macovei de la PSD a spus ca platoul respectiv ar trebui amenajat mai degraba cu spații verzi.

De asemenea, primarul Marius Pintilie a precizat că nu este mulțumit complet de modul cum a fost modernizată Piața din Vale din cauza bugetului insuficient al proiectului.

Menționăm că lucrările de modernizare a pieței Vale au început în februarie 2024, după 3 ani de întârziere. Contractul a fost încheiat în februarie 2021, dar a fost actualizat la începutul anului 2024, valoarea investiției fiind stabilită la 12 milioane de lei. În cei trei ani de întârziere au fost discutate mai multe soluții tehnice care au dus la dublarea costurilor, după care proiectul a fost refăcut pentru a se încadra în prevederile contractuale.

Reabilitarea pieței din Vale a fost făcută în două etape. În prima etapă, a fost construită hala pentru produse agroalimentare și au fost modernizate modulele comerciale. În cea de-a doua etapă, a fost modernizată actuala hală din piață și a avut loc sistematizarea spațiilor din împrejurimi. Deocamdată, cele două hale nu au fost deschise pe motiv că nu a fost obținută autorizație de funcționare de la ISU.

PULSUL ZILEI

Preselecții pentru o nouă grupă de dansatori în cadrul Ansamblului Rapsozii Siretului Pașcani

Începând cu data de 16 ianuarie 2026, conducerea Casei Municipale de Cultură "Mihail Sadoveanu" anunță preselecția pentru o nouă grupă de membri dansatori în cadrul Ansamblului de Dansuri Populare Românești "Rapsozii Siretului". Înscrierile se fac prin completarea fișei de înscriere...

Direcționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Teofil cel Milostiv din Pașcani. Fii alături de cei aflați în dificultate!

Direcționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Teofil cel Milostiv din Pașcani. Fii alături de cei aflați în dificultate! "Vă invităm să completați Formularul 230 - cererea pentru direcționarea a 3,5% din impozitul pe venit, în vederea sprijinirii activității...

Primele achiziții publice din acest an, la Primăria Pașcani

Primele achiziții publice din acest an la Primăria Pașcani. Municipalitatea va cheltui aproape 190 000 (158 400 lei fără TVA) pentru mentenanță unor sisteme de supraveghere video din municipiu. Conform anunțului ar fi vorba de 59 de camere video...

Anul nou pe vechi în seara de 13 spre 14 ianuarie. Festival de datini și obiceiuri la Drăgușeni – VIDEO

Este mare sărbătoare în această seară pentru creștinii ortodocși pe rit vechi din comunele apropiate municipiului Pașcani, din oraș, dar și din Târgu Frumos. În seara de 13 spre 14 ianuarie, este marcată trecerea dintre ani, pe vechi. În zona...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat radiologic de ultimă generație. "📢 ANUNȚ IMPORTANT Vă informăm că, începând de luni, 19.01.2026, laboratorul de radiologie...

Cum va fi sărbătorită Ziua Unirii, la Târgu Frumos

Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată sâmbătă, 24 ianuarie, la Târgu Frumos, printr-un eveniment festiv organizat de administrația locală. Manifestările sunt dedicate împlinirii a 167 de ani de la unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă...

Concurs dedicat lui Mihai Eminescu, la Clubul Copiilor Pașcani. Copiii și tinerii sunt invitați să se înscrie – DOC

Clubul Copiilor Pașcani organizează la sfârșitul acestei săptămâni cea de-a doua ediție a Concursului de Teatru și Arte Vizuale „În amintirea Luceafărului”, un eveniment cultural dedicat memoriei poetului național Mihai Eminescu. Concursul aduce în prim-plan opera eminesciană și încurajează tânăra...

Încă o licitație pentru parcările rezidențiale din Pașcani

Situație ciudată la Pașcani. Deși sunt înmatriculate peste 13.000 de mașini, doar 46 de locuri de parcare rezidențiale din cele 624 amenajate de Primărie au fost închiriate. Până acum au fost organizate patru ședințe de licitații: trei în anul...

Guvernul lasă primăriile să păstreze banii în plus din taxele locale, însă le taie sumele alocate

Mii de oameni au stat astăzi la coadă în ger ca să plătească impozitele majorate. Aproape patru miliarde de lei pentru care se luptă Guvernul şi Primăriile. Premierul Ilie Bolojan vrea să taie din banii alocaţi primăriilor, ca să...

Niciun articol afișat