Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care le va permite pacienților să ceară a doua opinie medicală, iar investigațiile și consultația vor putea fi decontate de Casa de Asigurări.
Măsura a fost susținută de toate partidele parlamentare.
Persoanele asigurate vor avea dreptul la o a doua opinie medicală, în baza biletului de trimitere eliberat inițial. Ar trebui, cu o copie a acestuia, să meargă la un alt specialist, dacă doresc. Dar bolnavul trebuie să aibă contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru ca investigațiile să fie decontate.
În plus, medicul de familie sau specialistul vor avea obligația de a programa pacientul pentru consultații sau analize suplimentare atunci când este nevoie de ele pentru stabilirea diagnosticului. De exemplu, dacă pacientul merge la un medic neurolog în ambulatoriul unui spital și constată că are nevoie de un RMN, îl poate programa pentru investigație în spitalul respectiv. Nu este clar însă unde îi vor programa medicii care nu lucrează în cadrul spitalelor. Actul nu specifică nici cum îl poate programa un doctor de familie la cardiolog, neurolog sau un alt specialist de care pacientul are nevoie.
Toate lucrurile ar trebui lămurite în normele de aplicare, iar acestea ar trebui făcute de specialiștii din Ministerul Sănătății, spun deputații din comisia de sănătate.
