Accident grav – camion plin cu produse lactate implicat. Șoferul a rămas încarcerat – FOTO

Camion plin cu produse lactate implicat în accident. Șoferul, un bărbat din Bacău în vârstă de 41 ani a rămas încarcerat. Nefericitul moment a avut loc în această dimineață la ieșirea din Mogoșești Siret spre Hălăucești. Accidentul s-a petrecut într-o curba, iar din cauza neadaptării vitezei la conditiile meteo, polei pe drum, șoferul nu a mai putut controla camionul și a intrat într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat. Stâlpul a căzut peste mașină. La fața locului au ajuns echipaje de la Poliție, Ambulanața și SMURD-ul. Oamenii locului au acordat primul ajutor până la venirea echipajelor specializate. Ba mai mult, au dat cu nisip pe drum pentru că cei de la Drumuri nu au intervenit.

acc mogosesti

Pompierii de la Descarcerare au încearcat mai bine de oră să scoată șoferul, pe Iulian Blezniuc dintre fiarele camionului. Bărbatul a fost transferat la Spitalul din Pașcani pentru investigații medicale, după ce a fost stabilizat de personalul medical aflat la fața locului.

În mașină se mai afla o persoana care a reușit să iasă singură și acum se afla la Spitalul din Pașcani pentru investigații. Starea de sănătate este stabilă.

Accidentul s-ar fi petrecut și din cauza că șoferul implicat a depășit un camion ce se afla în fața lui, chiar dacă prin stație acesta a fost anunțat că în zona este polei și să reducă viteza.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabil cu exactitate cum s-a întâmplat nefericitul incident.

ACC MOGOSESTI SIRET S1220069 S1220073 S1220076 S1220077 S1220078 S1220080 S1220081 S1220082 S1220083 S1220085 S1220087 S1220091 S1220092 S1220094 S1220097 S1220102 S1220105 S1220106 S1220109 S1220113 S1220118 S1220122 S1220124 S1220129

PULSUL ZILEI

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. A fost operat de ocluzie intestinală –...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. Bătrânul a fost operat de urgență de ocluzie intestinală și a fost salvat. El este cel mai vârstnic pacient din istoria statistică...

Fără apă, trei strazi din Târgu Frumos

În vederea realizării unor lucrări de investiții care constau în executarea unor legături la conducta de apă potabilă recent înlocuită, situată la intersecția străzilor Theodor Neculuță și Ecaterina Teodoroiu, lucrare ce face parte din Contractul nr. 141/02.06.2025, în ziua...

Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea

Primăvara astronomică începe oficial în fiecare an odată cu echinocțiul de primăvară, un fenomen spectaculos în care ziua și noaptea sunt aproape egale pe tot globul. În 2026, acest moment important va avea loc pe 20 martie, când Soarele...

Oscar 2026. One Battle After Another, marele câștigător al galei și record pentru Sean Penn. Lista completă a câştigătorilor

„One Battle After Another” a fost ales cel mai bun film la cea de-a 98-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, câştigând şase statuete în total. „Sinners”, filmul cu cele mai multe nominalizări, a câştigat...

Google Maps a primit cea mai importantă actualizare din ultimii 10 ani. Ce presupune noua funcție „Ask Maps” și cum se creează hărți 3D...

Google a lansat recent o actualizare majoră pentru serviciul său de navigație și hărți, Google Maps, prin integrarea Gemini în cadrul platformei. Noile funcții AI, precum „Ask Maps” și funcțiile inteligente vor fi disponibile momentan doar în Statele Unite...

Elevii dau proba la Limba română în cadrul simulării Evaluării Naționale. Câte școli au anulat examenul

Elevii de clasa a VIII-a susțin luni proba la Limba română în cadrul simulării Evaluării Naționale. Anul acesta, simularea Evaluării Naționale nu se desfășoară în toate școlile, după ce sindicatele din domeniu au cerut profesorilor să nu participe la testări...

Google lansează un instrument de predicție a viiturilor bazat pe AI și Gemini

Google a anunțat dezvoltarea unui nou instrument de predicție a viiturilor, bazat pe inteligență artificială, care utilizează modele mari de limbaj pentru a anticipa apariția inundațiilor rapide în zonele urbane. Este pentru prima dată când compania folosește un model de...

VIDEO Autostrada Moldovei A7 Bacău – Pașcani. Mobilizare impresionantă a constructorului pe loturile de la Trifești la Pașcani, potrivit DRDP Iași

Mobilizare impresionantă a constructorului pe șantierul autostrăzii A7, Bacău – Pașcani, loturile 2-3, de la Trifești la Pașcani, anunță DRDP Iași, care a publicat noi imagini cu lucrările de pe aceste două loturi construite de UMB. „Peste 600 de...
Paşcani
cer senin
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
56 %
2.6kmh
6 %
lun
13 °
mar
13 °
mie
9 °
J
5 °
vin
5 °

Niciun articol afișat