Campanie pentru modernizarea secţiei de pediatrie

O nouă campanie de strângere de fonduri pentru Spitalul de Urgenţă Paşcani. O asociaţie din Iaşi, cu experienţă în astfel de proiecte,  face demersuri pentru strângerea sumelor necesară dotării cu mobilier şi aparatură medicală a secţiei de pediatrie din cadrul unităţii medicale. Pentru început, iniţiatorii şi-au propus să strângă din donaţii, peste 32 000 lei, bani necesari pentru cumpărarea unei rampe de rezervă şi a unui oxigenator pentru sala de operaţie.
Managerul Daniel Bechir spune că orice ajutor este binevenit pentru Spitalul de Urgenţă din Paşcani şi că sunt necesare investiţii pentru modernizarea secţiei unde sunt trataţi copiii. De asemenea din fonduri europene urmează să fie extins şi dotat cu aparatură modernă ambulatoriul spitalului. Donaţiile pot fi făcute în conturile asociaţiei AMA – zâmbet de copil deschise la CEC, cu specificaţia că banii sunt trimişi special pentru spitalul din Paşcani. Numerele de cont sunt disponibile pe pagina de Facebook a asociaţiei.
Menţionăm că în perioada stării de urgenţă Spitalul de Urgenţă din Paşcani a primit din donaţii mai ales de la societăţi comerciale peste 151 000 lei pentru achiziţionarea de materiale de protecţie dar şi echipamente şi alimente.

 

FII EROUL NOSTRU!

Zâmbetul unui copil este cel mai bun leac pentru suflet!
Ajutati-ne sa aducem zambete pe chipurile copiilor!

SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ PAȘCANI, are nevoie de ajutorul nostru pentru dotarea unor secții aflate în competenta sa.
Datorită progresului rapid al tehnologiei cu aparatura medicale precum şi a noilor metode terapeutice, investițiile în câmpul sănătății sunt o necesitate pentru noi toți.

Asociația AMA ZÂMBET DE COPIL, avand o experienta de peste 4 ani în domeniul achiziționării de aparatura medicala performanta, acum, în colaborare cu Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, vom derula acest minunat proiect.

Prin urmare, va propunem ca împreună sa dotam inca un spital cu aparatura medicala performanta.

Pentru început, dorim sa achizitionam Rampa de rezerva, oxigenator pentru sala de operatie, echipamente in valoare de 32.205 ron,

DE CE AR TREBUI SA SPRIJINITI PROIECTUL NOSTRU

Cu toții ne dorim sa vedem copii sănătoși si cu zâmbetul pe buze.
O creștere a investițiilor pentru dotarea Spitalului Municipal de Urgență Pașcani cu aparatura medicala, va îmbunătăți serviciile medicale oferite celor mici din zonă si împreună vom fi alături de cadrele medicale dedicate in totalitate pacientilor.

AMPLASAMENTUL PROIECTULUI
Spitalul Municipal de Urgenta Pașcani.

Donati cu specificația „SPITAL”

ASOCIATIA AMA ZAMBET DE COPIL

CUI: 36257324

CEC BANK
CONT LEI: RO18CECEIS0130RON1151240
CONT EURO : RO05CECEB000C1EUR0860961
SWIT: CECEROBUXXX

Pay-Pal
https://www.paypal.com/cgi-bin/webscr…

Asociația este înscrisă în registrul ANAF.
Emitem contracte de sponsorizare pentru societățile care doresc sa ne susțină!
Telefon: 0758562522
Mail: [email protected]

PULSUL ZILEI

Accident grav la Soci! Doi adolescenți, de 12 și 15 ani, răniți. Unul ar fi în stare gravă – FOTO

Accident rutier grav, luni seara, 26 octombrie, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 12 și 15 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de o autoutilitară. În urma impactului,...

Primarul Pașcaniului ar închide câteva televiziuni

Declarație controversată din partea primarului municipiului Pașcani, Marius Pintilie. Într-o recentă conferință de presă, edilul a spus că ar închide câteva televiziuni naționale pe motiv că acestea fac rating „dezbinând oamenii”. Declarația a fost făcută în cadrul unui comentariu privitor...

La mulți ani, Ialoveni! Orașul înfrățit cu Pașcaniul împlinește 590 de ani – VIDEO

Este sărbătoare peste Prut, în orașul Ialoveni, înfrățit cu municipiul Pașcani. Marți, 27 octombrie, localitatea sărbătorește 590 de ani de la prima atestare documentară. Este hramul orașului Ialoveni, sărbătorit în ziua de cinstire a Sfintei Cuvioase Parascheva, printr-un program...

Insule ecologice cu probleme 

Apar pe rețelele de socializare tot mai multe filmări cu munți de gunoaie la insulele ecologice din Pașcani. Locatarii reclama faptul că mai ales în weekend, containerele sunt neîncăpătoare iar gunoiul este aruncat pe jos.  De asemenea, sunt reclamații că...

Concertele programate pentru sărbătorile de iarnă vor avea loc

Precizări importante privind evenimentele culturale programate de administrația locală pentru sărbătorile de iarna. Primarul Marius Pintilie, a precizat in cadrul unei conferințe de presă că toate spectacolele programate in luna decembrie vor avea loc, chiar dacă administrația locala întâmpină...

Noua rețea de apă din Stolniceni-Prăjescu și Cozmești în funcțiune. Când pot încheia contracte cetățenii

Anunț important din partea administrației locale din comuna Stolniceni Prăjescu. Locuitorii din satele Stolniceni-Prăjescu și Cozmești, care beneficiază de noua rețea de apă, sunt așteptați la Primărie pentru încheierea contractelor cu operatorul Apavital. Reprezentantul companiei va fi prezent la...

Remorcă desprinsă de un camion în trafic, oprită într-un podeț, la Ruginoasa

Momente care se puteau încheia tragic, duminică dimineață, 25 octombrie, pe un drum județean din comuna Ruginoasa. O remorcă s-a desprins de capul tractor în mers și s-a oprit într-un podeț de pe marginea drumului. Incidentul s-a produs după ce...

Deputatul Maricel Popa: Iașiul are nevoie de un Institut al Inimii, modern

𝐀𝐜𝐮𝐦 𝐨𝐩𝐭 𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐮𝐩ă 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐚𝐭𝐨𝐫, 𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐮ș𝐢𝐭 𝐬ă 𝐨𝐛ț𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐧𝐢𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚ș𝐢! Am participat, alături de 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐒ă𝐧ă𝐭ăț𝐢𝐢, 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐑𝐨𝐠𝐨𝐛𝐞𝐭𝐞, la discuții privind identificarea soluțiilor pentru modernizarea și...

Cel mai negru scenariu pare că se adeverește: Adrian nu a schițat niciun gest pentru a evita tragedia de pe șosea. „Nu a frânat,...

Bănuielile tuturor par că s-au adeverit. Adrian nu a schițat niciun gest ca să evite tragedia de pe șosea. Accidentul de lângă Moțca pare că nu a fost altceva decât o sinucidere. Din păcate, un om nevinovat a murit. Zilele...

Taxele din România în 2027. Ce spune ministrul Finanţelor despre noi majorări

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că nu îşi doreşte introducerea unor taxe şi impozite noi în 2027, dar avertizează că orice program guvernamental suplimentar trebuie să aibă o sursă clară de finanţare. Oficialul atrage atenţia că depăşirea ţintelor bugetare...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.5 °
9.5 °
83%
6.1m/s
100%
mar
12 °
mie
13 °
J
12 °
vin
12 °
S
10 °

Niciun articol afișat