Campioana argumentelor. Este din Paşcani şi participă la Campionatul Mondial de Dezbatere

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O elevă de la o şcoală din Paşcani va merge pentru câteva zile în Anglia, la Oxford, pentru a participa la Campionatul Mondial de Dezbatere, unde vor fi prezenţi tineri din toată lumea, care s-au calificat de la fazele naţionale.

eleva unirea Laura Cornei

Laura Cornei este elevă în clasa a IX a la Colegiul CF Unirea din Paşcani. Abia înscrisă în Clubul de Dezbateri de la nivelul Municipiului şi coordonat de profesorul Daniela Orăşanu a reuşit să impresioneze juraţii prin discursul sau despre “Sustenabilitatea educaţiei”. Competia naţională a avut loc în urmă cu câteva luni, iar rezultatul a fost dezvăluit zilele trecute.

Laura va merge în luna iulie, în perioada 7 -10, la Oxford. Acolo se va întâlni cu tineri din 42 de ţări, de la SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia, Finlanda până la şcoli din India, Vietnam sau Singapore.

Vestea despre participare a lăsat-o fără cuvinte pe adolescenta. Până când va merge în Londra, va fi pregătită de profesorii care au coordonat-o, Daniela Orăşanu şi Simona Acsinte- Ioniţă.

Menţionăm că la Oxford se întâlnesc campionii din fiecare ţară şi vor participa la meciuri demonstrative de debate, o zi este rezervată pentru o călătorie la Londra, iar altă pentru Ceremonia de decernare a premiilor.

Mai multe informații in cadrul buletinului de stiri INFOBIT.

PULSUL ZILEI

De la 1 iulie crește salariul minim. Statul dă 125 de lei angajaților și cere încă 284 de lei firmelor

De la 1 iulie, salariul minim crește. Cresc însă și costurile pentru firme, iar șoferii vor plăti amenzi mai mari. Este una dintre cele mai importante modificări economice ale verii și va afecta direct peste un milion de angajați plătiți...

„Am venit să ne luăm votul înapoi”. Primar de comună, demis prin referendum de localnici, după doi ani de mandat. Ce spune edilul

Referendum pentru demiterea primarului, după doar doi ani de mandat. S-a întâmplat într-o comună din Mureș, unde peste jumătate din oamenii care s-au prezentat la urne au votat pentru schimbarea actualui primar. Referendumul local a fost inițiat de fostul...

WhatsApp taie accesul pe unele telefoane mai vechi. Data de la care aplicația nu mai merge fără iOS 15.5

WhatsApp schimbă din nou lista telefoanelor pe care poate funcționa, iar de această dată sunt vizați utilizatorii de iPhone care au rămas pe versiuni vechi de iOS. Începând cu 30 noiembrie 2026, aplicația nu va mai putea fi folosită...

Materii noi pentru elevii care încep liceul. „Le oferă șansa de a descoperi domenii de mare actualitate”

Inteligența artificială, robotica, combaterea dezinformării sau utilizarea responsabilă a rețelelor sociale vor intra, din această toamnă, în oferta educațională a zeci de licee din România. Printr-un proiect-pilot care urmărește adaptarea școlii la cerințele pieței muncii și la noile tehnologii,...

MApN vrea să recruteze peste 6.700 de soldați profesioniști: ”E un moment bun să îți alegi profesia!

Ministerul Apărării Naționale a anunțat miercuri, 17 iunie, aprobarea planului de recrutare pentru 2026. Armata caută peste 6.700 de români interesați de o carieră militară, iar posturile sunt răspândite în unități militare din toată țara. „E un moment bun să...

Proiectul autostrăzii A8 intră într-o nouă etapă

Proiectul autostrăzii A8, una dintre cele mai importante conexiuni rutiere pentru estul României, avansează treptat către faza de construcție, pe fondul unor evoluții recente în derularea contractelor și a procedurilor tehnice. După ani de așteptare și dezbateri, lucrările intră într-o...

Noua listă de amenzi auto de la 1 iulie 2026. Calcule pentru toate clasele de sancțiuni din Codul Rutier

Dacă ai permis de conducere, e important să știi că de luna viitoare, regulile jocului se schimbă la nivel de portofel. Punctul de amendă reprezintă 5% din salariul minim brut pe economie, care va crește de la 1 iulie...

Bursele elevilor pentru luna mai, virate pe 19 iunie. Ce sume vor primi

Elevii care beneficiază de burse școlare vor primi vineri, 19 iunie, sumele aferente lunii mai. Plata este făcută cu o zi mai devreme decât termenul obișnuit, întrucât 20 iunie este zi nelucrătoare. Bursele vor fi acordate integral pentru luna mai,...

Cât costă eliberarea diplomelor și a actelor de studii la universitățile din Iași? Absolvenții pot plăti până la 400 de lei pentru anumite documente

Pentru absolvenții universităților din Iași, prima eliberare a diplomei de licență, master sau doctorat este, în mod normal, gratuită. Costurile apar în cazul în care foștii studenți solicită duplicate, documente suplimentare, verificări oficiale sau își ridică actele de studii...

Pașcani: Incendiu la acoperișul unei hale de reparații vagoane – VIDEO

Incendiu la acoperișul unei hale de reparații vagoane din municipiul Pașcani – intervenție în dinamică Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul...
Paşcani
nori împrăștiați
24.8 ° C
24.8 °
24.8 °
51%
3.8m/s
0%
J
25 °
vin
28 °
S
26 °
D
27 °
lun
28 °

Niciun articol afișat