Când sărbătorim şi cum recapitulăm Raiul?

Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiţia moştenită din Legea Veche, în această zi a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică.

Ultima sărbătoare mare din acest an – cu cruce roşie în calenadar, cum se spune în popor – este Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul pe 29 august. Nu, nu este vorba de nicio greşeală: se termină un an bisericesc şi începe altul.
Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, calendarul este „sistemul de împărţire a timpului în ani, luni şi zile, bazat pe fenomene periodice ale naturii”. Aceeaşi definiţie este dată şi de cele mai noi dicţionare de astronomie, astfel că, privit la modul general, calendarul face parte din categoria instrumentelor pe care omenirea le-a creat de-a lungul timpului pentru a măsura curgerea vremii.

Din punct de vedere teologic, calendarul reprezintă „instrumentul de marcare a împărţirilor naturale şi a curgerii timpului, având drept puncte de reper diferilele evenimente din istoria Bisericii”. Această definiţie stabileşte în mod clar poziţia şi rolul pe care calendarul îl are în viaţa religioasă, fiind de reţinut faptul că acesta nu este decât unul dintre mijloacele prin care Biserica şi-a fixat de-a lungul timpului activitatea cultică şi sacramentală.
Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor „anul bineplăcut Domnului”.
În septembrie începea anul civil la evrei
Anul Nou bisericesc începe la 1 septembrie. El nu este legat nici de ciclul solar, nici de cel lunar, ci de ciclul liturgic al anului. Toate cântările liturgice sunt astfel organizate încât se repetă an de an. „Viaţa omului se scurge în timp, între cele douã termene sau hotare fatale ale ei: nasterea si moartea. … În marile sãrbãtori ale Mântuitorului (Crãciun, Pasti etc.) devenim un fel de mar¬tori oculari ai evenimentelor come¬mo¬rate, devenim contemporani cu ele”, spunea marele professor şi liturgist pr. prof. Ene Branişte.
Spre deosebire de calendarul civil, care începe la 1 ianuarie, Anul Bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiţia moştenită din Legea Veche, în acestă zi – care era şi începutul anului civil la evrei – s-a început şi creaţia lumii şi tot în această zi şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică, atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia.
Continuare pe EVZ

PULSUL ZILEI

Festivitate în cinstea profesorilor care au ieșit la pensie, duminică, 8 noiembrie, la Pașcani

27 de cadre didactice care au ieșit la pensie în anul școlar trecut vor fi premiate în cadrul unei festivități organizate de Sindicatul „Spiru Haret” Iași. Evenimentul va avea loc duminică, 8 noiembrie, de la ora 10:00, și va...

Locuitorii din Moțca rămân fără apă la robinete, miercuri, 4 noiembrie

APAVITAL S.A. informează că, miercuri, 4 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din localitatea Moțca, comuna Moțca. Întreruperea este necesară pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din localitatea Moțca, cu o...

Ieşeni, ministrul Sănătăţii vrea fotografii şi comentarii cu mâncarea din spitale!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le cere pacienţilor şi aparţinătorilor să trimită fotografii cu mâncarea primită în spitale, pentru a vedea ce ajunge efectiv în farfuriile bolnavilor. Oficialul vrea să afle atât unde hrana este de calitate, cât şi în...

Era să orbească din cauza unor lentile de 30 de lei, cumpărate de pe net

O fata în vârstă de 20 de ani a ajuns de urgenţă la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce două bacterii i-au provocat o infecţie gravă la nivelul corneei. Tânăra îşi cumpărase lentilele colorate pentru o şedinţă foto...

Muniție de război găsită pe traseul autostrăzii A8, în zona pădurii Boureni

ISU Iași: Opt elemente de muniție rămase neexplodate, descoperite de pirotehniștii ISU Iași pe traseul Autostrăzii A8 📍 În data de 2 noiembrie 2026, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a intervenit în zona pădurii Boureni,...

240 câini capturați din Hârlău, inclusiv 48 de pui. Sesizare privind contractele Primăriei cu VETMEDAN și soarta animalelor

Potrivit informațiilor adunate de reprezentanții asociațiilor privind protecția animalelor, 240 câini au fost capturați din Hârlău începând din 2024, dintre care 48 de pui. Aceștia susțin că animalele sunt direcționate către adăpostul VETMEDAN din Suraia și contestă atât modul...

Accident mortal de tren între stațiile Muncel și Mircești

Accident mortal de tren între stațiile Muncel și Mircești, marți, 3 noiembrie, dimineață. "Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 3 noiembrie, în jurul orei 07:28, trenul de călători 11076, pe relația Suceava-Galați, a surprins un biciclist...

Zile libere 2026: Când începe minivacanța din noiembrie. Ce angajați vor beneficia de weekendul prelungit

Angajații cu program de luni până vineri vor avea patru zile libere consecutive, între 28 noiembrie și 1 decembrie 2026, cu excepția celor care lucrează în activități ce nu pot fi întrerupte. Sfântul Andrei și Ziua Națională a României...

ANM a actualizat prognoza pentru luna noiembrie. Temperaturile scad în prima săptămână, iar ploile vor fi abundente în sudul țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat estimările pentru intervalul 2-30 noiembrie 2026. Potrivit prognozei, temperaturile se vor situa sub mediile climatologice în prima săptămână a lunii, în toată țara, iar în următoarele două intervale vor fi apropiate de...

Unul din patru angajați din România câștigă în continuare salariul minim. Ce arată un studiu al sindicatelor

Blocul Naţional Sindical organizează o dezbatere privind salariul minim în România, cu ocazia lansării studiului "Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026".La eveniment şi-a confirmat prezenţa şi ministrul Muncii, Familiei, Tineretului...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
91%
3.2m/s
20%
mar
13 °
mie
13 °
J
7 °
vin
7 °
S
8 °

Niciun articol afișat