Când se deschid noi centre de vaccinare cu Pfizer. De ce sunt diferențe în programările din listele de așteptare

Zece milioane de persoane vaccinate până în septembrie este obiectivul pe care și l-au propus autoritățile în speranța că se va atinge astfel imunitatea de grup. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spune că în perioada următoare procesul de vaccinare se va accelera, odată cu implicarea medicilor de familie și a primirii de noi tranșe de vaccin, ceea ce va face posibilă deschiderea unor puncte de vaccinare suplimentare.

„Trebuie să fim realiști, nu este un obiectiv ușor de atins, însă cred că prin solidaritatea corpului medical, prin implicarea rețelei primare de medicină de familie în actuala campanie de vaccinare, prin demararea vaccinării cu centrele mobile de vaccinare, noi putem să accelerăm campania de vaccinare. Slavă Domnului, vom avea și dozele necesare în perioada următoare, așa încât să atingem chiar mai repede acest prag de imunitate colectivă”, a declarat miercuri, la Digi24, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Când vor fi implicați în vaccinare medicii de familie

Medicii de familie vor putea ajuta în procesul de vaccinare de la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai, cel mai probabil după 4 mai, pentru că până atunci vor trebui pregătite multe lucruri, în primul rând trebuie făcută centralizarea celor care doresc să se implice, ulterior urmează etapa de training, de pregătire efectivă, de transmitere a procedurilor, trebuie pregătită inclusiv infrastructura logistică și distribuția vaccinurilor, a spus Valeriu Gheorghiță.

Când începe vaccinarea prin intermediul centrelor mobile

El a precizat că în 6 aprilie este preconizată deschiderea a 12 cabinete noi pentru vaccinarea cu Moderna, iar pe 13 aprilie vor fi operaționalizate 144 de cabinete noi unde vor fi alocate vaccinuri de la compania Pfizer.

Activitatea de vaccinare cu centre mobile va fi demarată în ultima parte a lunii aprilie și foarte probabil va fi folosit vaccin de la Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză. Vor fi vizate cu precădere acele localități din mediul rural care nu sunt deservite de personal medical și nu au medici de familie.

Ulterior, vor fi organizate centre de vaccinare inclusiv în marile unități economice care și-au declarat disponibilitatea de a face acest lucru folosind inclusiv resurse medicale proprii cu care au relații contractuale.

Continuarea DIGI 24

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
42 %
5.7kmh
100 %
mar
10 °
mie
7 °
J
7 °
vin
6 °
S
9 °

Niciun articol afișat