România trece în acest weekend la ora de vară. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 martie spre 26 martie, ora 03.00 devine ora 04.00. Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.
CFR Călători a anunțat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația urmând a se efectua conform orarului prevăzut.
În Europa, schimbarea orei se face în toate țările, cu excepția Islandei, Belarusului și Rusiei. Schimbarea nu este însă simultană în toate țările, din cauza diferenței de fus orar. În unele state, trecerea se realizează în prima duminică a lunii aprilie.
În vorbirea curentă se spună că în ultima duminică a lunii octombrie, România trece la ora de iarnă, dar specialiştii în astronomie spun că este o afirmaţie falsă.
„În presă apare incorect spus: se trece la ora de iarnă. Ora de iarnă nu există. Vara avem ora de vară, iar în restul anului avem Timp Legal Român”, precizează cei de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui și de reducerea folosirii luminii artificiale.