back to top
vineri, februarie 20, 2026
0.8 C
Paşcani

Când vor creşte, de fapt, salariile românilor. Anunţul ministrului Muncii despre noua lege a salarizării

Noua lege a salarizării ar putea fi amânată pentru 2025. Deşi politicienii promiteau că va intra în vigoare la începutul anului viitor, proiectul e departe de finalizare. Într-un interviu în exclusivitate pentru Observator, ministrul Muncii a explicat care vor fi cele mai importante schimbări pentru cei peste un milion de bugetari.

Anul viitor, în România sunt patru rânduri de alegeri. Potrivit legii, Guvernul nu poate mări salariile bugetarilor cu 6 luni înainte. Asta înseamnă că nouă lege a salarizării ar trebui sa între în vigoare la 1 ianuarie cel mai târziu. Sindicaliștii sunt convinși că abia în martie 2024 va fi finalizat proiectul.

Ce spune ministrul Muncii

  • Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii: Finalizăm partea de dialog social, după vom întra în discuţiile tehnice, vom continua cu partea de impact şi apoi vom trece efectiv în zona de negociere cu Comisia care să permită adaptarea, ajustarea salarizării în funcţie de anumiţi parametri specifici pentru fiecare unitate administrativ teritorială. Fiecare dintre unitățile administrativ teritoriale au un specific care depinde de număr de locuitori, serviciile publice pe care le au. Sunt localități care vin și cu servicii publice pe partea de sănătate, pe partea culturală.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...

Anchetă extinsă în cazul profesorului din Siretel: este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Profesorul din comuna Sirețel arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unui minor, este cercetat și pentru racolare de minori în scopuri sexuale în formă continuată. Dosarul a fost publicat pe portalul Judecătoriei Pașcani miercuri, 18 februarie 2026. Anchetatorii au...

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 26 februarie

Consiliul Local al orașului Hârlău se va întruni în ședință ordinară joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt 10 proiecte de hotărâre inițiate de primarul orașului, Radu...

Trei persoane prinse în flagrant cu droguri în Târgu Frumos – FOTO

Trei persoane au fost prinse în flagrant cu droguri de mare risc asupra lor în Târgu Frumos, în noaptea de 18 februarie, în jurul orei două, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii...

DESZĂPEZIREA ȘI COMUNICAREA LA PAȘCANI

Câteva cuvinte despre deszăpezirea și comunicarea/dezbaterile pe acest subiect după două zile de ninsoare. Am văzut sute de mesaje de nemulțumire din partea pășcănenilor, unele chiar la postarea primarului! Asta arată, fără niciun dubiu, că toate acțiunile societății de salubritate...

Deputatul Sorin Năcuță: România accelerează modernizarea Armatei!

Marți, 17 februarie, în cadrul Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților, am analizat împreună cu Ministrul Apărării, Radu-Daniel Miruță, și cu Șeful Statului Major al Apărării, gen. Gheorghiță Vlad, stadiul Programului SAFE și noile priorități de înzestrare ale Armatei...

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...

Climatologii nu exclud un nou episod cu ninsori și viscol: „Iarna încă nu s-a terminat. Și martie este o lună capricioasă”

După cel mai sever episod de iarnă din acest an, ninsorile se retrag din țara noastră. În zilele următoare precipitațiile vor fi puține, dar se vor înregistra diferențe mari de temperatură. În vestul țării termometrele vor arăta 14 grade...
Paşcani
cer acoperit de nori
1.2 ° C
1.2 °
1.2 °
91 %
6.2kmh
100 %
vin
1 °
S
-2 °
D
4 °
lun
6 °
mar
7 °

Niciun articol afișat