Caravana filmului românesc ajunge şi la Paşcani

COMUNICAT: În cei şase ani de când prezentăm Capodoperele cinematografiei naţionale din toate timpurile, în oraşele mari şi mici ale României, am ajuns la mintea şi la sufletul a peste 100.000 de oameni.

Acum iată că, între 24 şi 26 august sosim la Paşcani, care se adaugă astfel celor peste 30 de oraşe în care publicul de toate vârstele a apreciat prestaţia marilor actori români.

E timp frumos, aşa că vă invităm la proiecţii gratuite, în aer liber, în Piaţa din faţa Primăriei Municipiului Paşcani.

Şi cum am putea veni în oraşul marelui povestitor care a fost Mihail Sadoveanu, decât cu filme de mare calitate artistică, selectate pentru dumneavoastră, ca să putem astfel omagia împreună Centenarul Marii Uniri?

Deschidem „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” pe 24 august, la ora 20:30, cu pelicula „Triunghiul morţii” (1999), în care maestrul filmului de acţiune, Sergiu Nicolaescu, reconstituie epopeea luptelor din 1917, din Moldova, ce au constituit un punct nodal în evoluţia Primului Război Mondial. La Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, armata română a oprit ofensiva germană, în cea mai mare bătălie de pe frontul românesc, din Războiul de Reîntregire a Neamului. Maia Morgenstern este Regina Maria, în această peliculă, în care regizorul şi-a rezervat rolul Generalului Averescu, creierul operaţiunilor militare din Moldova, care au dus la stabilizarea frontului, în timp ce actriţa Teatrului naţional din Bucureşti, Ilinca Goia, a întruchipat-o pe tânăra şi brava eroina Ecaterina Teodoroiu.

A doua zi, sâmbătă, 25 august, la aceeaşi oră, „Ecaterina Teodoroiu”, un film semnat de Dinu Cocea, cu douăzeci de ani mai devreme şi dedicat tot eroinei Primului Război Mondial. Cercetaşă şi asistentă medicală pe front, tânăra a cerut să intre în focul luptelor, după ce fraţii ei au murit în război. Luată prizonieră de nemţi, a evadat, a fost apoi rănită, decorată şi şi-a pierdut viaţa la 24 de ani, în luptele de la Mărăşeşti, comandând unul din plutoanele româneşti care au respins ofensiva germană din Moldova. Filmul semnat de Dinu Cocea urmăreşte povestea de război a acestei gorjence dârze, o adevărată eroină a neamului românesc.

Încheiem weekendul cu proiecţia filmului regizat de Andrei Blaier, „Momentul adevărului (Dreptatea)”. Produs în 1989, cu câteva luni înainte de căderea comunismului, filmul nu a rulat în cinematografe decât o săptămână, după care a fost cenzurat, adică pus la păstrare. Pentru că, sub alt nume, personajul principal al acestei poveşti de dragoste proiectate pe fundalul marilor frământări istorice, petrecute în preajma Marii Uniri, era unul din făuritorii ei: marele om politic ţărănist Iuliu Maniu. După ce a participat la alcătuirea României Mari, îşi va sfârşi zilele în 1953, în semn de recunoştinţă din partea guvernului comunist, în închisoarea de la Sighet.

În fiecare seară, înainte de proiecţia filmelor, vă aştepăm de la ora 19, alături de voluntarii asociaţiilor ATEAM, Şansa 2010 şi ATOR Paşcani, să vă alăturaţi flash mob-urilor organizate de ele. Distracţie asigurată!

Nu rataţi cele trei seri de proiecţii cinematografice ale Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale!

Va rămâne în amintirea dumneavoastră. Şi în istoria oraşului.

***
Program Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale
Piaţa din faţa Primăriei Municipiului Paşcani, 24 – 26 august 2018

Vineri, 24 august, 19.00 – 20.30: Activităţi pentru copii în aer liber – organizate de voluntarii Asociaţiei ATEAM şi Şansa 2010, Asociaţia ATOR Paşcani;

Vineri, 24 august, ora 20.30: TRIUNGHIUL MORŢII
Scenariul şi regia: Sergiu Nicolaescu
Cu: Sergiu Nicolaescu, Maia Morgestern, Ilinca Goia, Eusebiu Ştefănescu, George Alexandru, Florin Zamfirescu

Sâmbătă, 25 august, 19.00 – 20.30: Activităţi pentru copii în aer liber – organizate de voluntarii Asociaţiei ATEAM şi Şansa 2010, Asociaţia ATOR Paşcani;

Sâmbătă, 25 august, ora 20.30: ECATERINA TEODOROIU
Regia: Dinu Cocea; Scenariul: Mihai Opriş şi Vasile Chiriţă
Cu: Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuţă, Ion Caramitru

Duminică, 26 august, 19.00 – 20.30: Activităţi pentru copii în aer liber – organizate de voluntarii Asociaţiei ATEAM şi Şansa 2010, Asociaţia ATOR Paşcani;

Duminică, 26 august:, ora 20.30: MOMENTUL ADEVĂRULUI (DREPTATEA)
Regia: Andrei Blaier; Scenariul: Titus Popovici
Cu: Gheorghe Dinică, Alexandru Repan, Irina Petrescu, Mircea Albulescu, Ilinca Goia, Eusebiu Ştefănescu

***
„Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect aflat în al şaselea an de existenţă. El aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.).
Parteneri media: All About Romanian Cinema – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, Roportal

În parteneriat cu: Primăria şi Consiliul Local Paşcani

Website: www.caravanafilm.ro

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.4 °
4.4 °
77 %
7.4kmh
85 %
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °
lun
9 °

Niciun articol afișat