CARDUL DE SĂNĂTATE, primit de 80% dintre asiguraţii din Iaşi. Ce e de făcut cu acesta

Cardul naţional de asigurări de sănătate intră în teste începând cu luna ianuarie din 2015, iar medicii de familie vor fi astfel obligaţi să acorde consultaţii pe baza do­cumentului medical.

Perioada de probă a cardului de sănătate se va extinde pe o perioadă de două luni, asiguraţii adulţi şi medicii de familie fiind obligaţi să folosească exclusiv cardul începând din luna martie.

Cardurile de sănătate au fost primite de 80% dintre asiguraţii din judeţul Iaşi. Documentele nedistribuite au fost returnate Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate care se ocupă de o a doua distribuire a cardului în rândul asiguraţilor. „Din totalul de 466.000 de carduri repartizate judeţului Iaşi, peste 360.000 au fost deja date asiguraţilor. Cardurile care nu au fost distribuite de poştă sunt distribuite de reprezentanţi ai CJAS“, a precizat ec. Robert Dâncă, preşedinte CJAS.

Potrivit conducerii CJAS, nu au existat persoane care să invoce motive religioase atunci când au refuzat să primească documentul medical. Cardurile de sănătate vor fi activate la cabinetele medicilor de familie, după ce aceştia îşi vor cumpăra cititoare specializate.

Cardul împiedică fraudele din sistem, precum cele în care un asigurat se trezea că a beneficiat de servicii medicale deşi nu a beneficiat de ele.

După activarea cardului, asiguratul va primi un cod PIN pe care îl va introduce de fiecare dată când va beneficia de servicii medicale. Pe cardul de sănătate al asiguratului se va regăsi ataşat întreg istoricul medical al acestuia.

PULSUL ZILEI

Sărbătoarea de Buna Vestire la catedrala din Pașcani. Programul slujbelor

Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiul Pașcani a anunțat programul slujbelor de Buna Vestire, sărbătorită pe 25 martie. "Buna Vestire este începutul mântuirii noastre, pentru că în acest moment Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Se întrupează din Fecioara Maria, de...

Polițiștii printre elevi pentru a preveni violența și drogurile. Acțiuni la Moțca și Todirești

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat luni, 23 martie, acțiuni printre elevi pentru a preveni violența și drogurile. Oamenii legii au mers în școlile din Moțca și Todirești unde au prezentat două programe și anume, ,,Scoate violenţa...

Un șofer băut a avariat două mașini după ce a intrat pe interzis pe o stradă din Pașcani

Un șofer băut a avariat două mașini după ce a intrat pe interzis pe strada Mihai Eminescu din Pașcani, luni, 23 martie. Întâmplarea a fost sesizată prin apel la 112, iar la fața locului au venit polițiștii. "La data de...

Slujbă arhierească, în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, la Parohia Valea Seacă

Credincioșii Parohiei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din localitatea Valea Seacă, Protopopiatul Pașcani, s-au rugat în Duminica a IV-a din Postul Mare, 22 martie, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Lucrările de la Palatul Administrativ se apropie de final

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 📍Lucrările de la Palatul Administrativ se apropie de final. În aceste zile are loc recepția finală a lucrărilor, urmând ca în perioada următoare clădirea modernizată să fie dată în funcțiune. Mă bucur că acest proiect...

Scumpirea carburanților se va vedea și la raft. Alimentele care ar putea avea prețuri cu până la 10% mai mari

Scumpirea carburanților urmează să aducă și creșteri de prețuri la raft. Producătorii și marile lanțuri de magazine avertizează că unele alimente s-ar putea scumpi cu până la 10% pe fondul costurilor tot mai mari cu energia și transportul. Iar această...

Cum va fi vremea de Florii şi Paşte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 16 martie-13 aprilie 2026. Potrivit specialiştilor, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. "La începutul...

Care ar putea fi prețul carburanților după ce statul a decis să intervină

Statul declară situaţie de criză pe piaţa carburanţilor pentru următoarele şase luni şi în al douăsprezecelea ceas ia primele măsuri. Dar nu plafonează preţurile, plafonează adaosurile comericiale. Asta însemană că în cel mai bun caz benzina sau motorina s...

Minivacanțe în serie: câte zile libere primesc românii de 1 Mai și Rusalii în 2026

Anul 2026 aduce vești bune pentru angajați: mai multe sărbători legale pică în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă mai multe oportunități de mini-vacanțe. Codul Muncii prevede, în articolul 139, zilele libere în care nu se lucrează în România, stabilind sărbătorile legale...

Să-i țineți minte! Ce parlamentari ieșeni au votat bani cu țârâita pentru A8 în Bugetul pe 2026? Între timp, proiectul se mișcă doar prin...

Cu două excepții, capătul Tg. Mureș-Miercurea Nirajului și punctul de intersecție cu A7, pe traseul Autostrăzii Unirii nu se lucrează. Banii alocați în bugetul pe 2026 ar trebui să ajungă pentru etapele de proiectare ale segmentelor de pe sectorul...
Paşcani
cer acoperit de nori
14 ° C
14 °
14 °
48 %
3kmh
97 %
mar
15 °
mie
14 °
J
15 °
vin
14 °
S
17 °

Niciun articol afișat