Care sunt întrebările din formularele de vaccinare din școli. Se distribuie în 13 septembrie și trebuie completate de părinți

Formularele privind vaccinarea copiilor vor fi distribuite în școli în 13 septembrie, pentru a fi completate de părinți „în termen rezonabil”, a declarat la Digi24 ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Cei care nu o vor face nu vor fi sancționați, dar demersul are ca scop să se vadă care este dorința de imunizare, a adăugat el.

Părinții vor trebui să răspundă la întrebările dacă „copilul este vaccinat sau nu?” și „în cazul în care nu este vaccinat, aș fi de acord sau nu pentru a fi vaccinat?”. În ceea ce privește ultima întrebare, ministrul a spus că există riscul ca foarte mulți părinți să răspundă cu „nu”.

În cazul în care majoritatea părinților vor refuza să-și vaccineze copiii, fiind vorba despre cei cu vârsta peste 12 ani, „atunci măcar știm și noi că, în cea mai mare parte, nu suntem de acord cu vaccinarea, dar în același timp vrem ca școlile să fie un mediu sigur”, a spus ministrul.

„Dacă aș fi părinte nu știu de ce n-aș dori să răspund la întrebarea <copilul este vaccinat sau nu?> și mai apoi la întrebarea <în cazul în care nu este vaccinat, aș fi de acord sau nu pentru a fi vaccinat?>.

Dacă mă întrebați, pot să vă răspund foarte concret și la obiect: nu există sancțiuni pentru părinții care nu răspund, dar îmi place să cred că vor fi foarte puțini aceia care nu vor răspunde.

Repet, e dreptul lor să decidă cu da sau cu nu, dar să știm și noi care este dorința de vaccinare”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că scopul acestui demers este ca pentru acei părinți care vor decide că sunt de acord cu vaccinarea, să se poată organiza echipe mobile în acele școli.

„Pe de altă parte, vă mai spun încă ceva… am așa un puseu de sinceritate… să vedem și noi cum stăm ca să ne eliminăm orice iluzie.

Riscul este să răspundă foarte mulți părinți cu nu, dar atunci măcar știm și noi că, în cea mai mare parte, nu suntem de acord cu vaccinarea, dar în același timp vrem ca școlile să fie un mediu sigur”, a mai spus ministrul.

Formularele vor fi apoi strânse de către inspectoratele școlare care le vor da mai departe direcțiilor de sănătate publică, a afirmat Cîmpeanu.

Ministrul a declarat că în fiecare școală a fost desemnată o persoană cu atribuții în protecție sanitară, care va asigura legătura între DSP și părinți, pentru a le explica avantajele și necesitarea vaccinării anti-Covi la copii.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer senin
15.4 ° C
15.4 °
15.4 °
54 %
2.6kmh
6 %
S
15 °
D
16 °
lun
20 °
mar
12 °
mie
7 °

Niciun articol afișat