La o lună după anunţul privind deschiderea unor curse aeriene directe spre Litoral din Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, compania naţională TAROM a făcut loc şi Iaşului în graficul zborurilor.
Prima cursă va decola pe 24 iulie, la 9.30, şi va ateriza la Constanţa la 10.45. Preţul unui bilet este de 69 de euro pentru un adult. De altfel, costul unui bilet pe site-ul companiei variază între 60 şi 159 de euro. Cursele, programate pentru zilele de vineri şi duminică, vor fi efectuate cu aeronave ATR 72-600.
„Zborurile vor fi efectuate în regim charter, în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea măsurilor de protecţie, astfel încât să fie eliminat orice risc“, precizează anunţul companiei.
TAROM a făcut un sondaj rapid pe Facebook asupra oportunităţii introducerii unei asemenea curse, iar 90 la sută din cele 11.000 de persoane participante s-au declarat în favoarea ei.
.