Măsuri radicale în zonele Paşcani, Târgu Frumos şi Hârlău, pentru combaterea răspândirii şi contaminării cu coronavirus. Conform unei hotărâri a Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, valabilă pe întreg teritoriul ţării...
Pascaniul mai are de aşteptat cel puţin încă o lună de zile până la încheierea contractului de concesiune şi modernizare a reţelelor de iluminat public. Primăria municipiului a făcut publice rezultatele licitaţiei...
Investiţiile la noul centru comercial proiectat pe ruinele fostei societăţi Retrom Paşcani au debutat cu stângul, fără autorizaţiile necesare. Lucrările de demolare au început de câteva zile dar fără autorizaţia necesară de...
UPDATE Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis ca toate școlile şi grădiniţele din învăţământul preuniversitar de stat sau privat să fie închise începând de miercuri, 11 martie.
Măsura va fi...
Consiliul Local Paşcani, întrunit luni în şedinţă extraordinară, a stabilit destinaţia Palatului Cantacuzino, clădire aflată în renovare în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene.
Astfel, după finalizarea investiţiei palatul va fi transformat...
Legislativul păşcănean s-a intrunit, luni, în şedinţă extraordinară pentru a aproba studiile de oportunitate, regulamentele de funcţionare şi caietele de sarcini ale serviciilor de măturat stradal, deszapezire şi dezinfecţie/deratizare. Documentele sunt necesare...
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit vineri de la ora 10.00. Primarul Dumitru Pantazi i-a informat pe cei prezenţi că această convocare a fost făcută după ce zilele trecute la...
Dacă locuiţi într-un bloc cu minim două etaje construit în perioada 1950 – 1990, aveţi vecini responsabili şi acolo funcţionează eficient o asociaţie de proprietari, trebuie să ştiţi că aveţi o mică...