Pentru a reduce cheltuielile instituțiilor, autorităților sau întreprinderilor publice, s-a stabilit, printr-o lege oficializată recent, aplicarea unor măsuri ce vizează desființarea posturilor vacante, reorganizarea structurilor și reducerea numărului de funcții de conducere.
În primul rând, Legea 296/2023, publicată recent în Monitorul...
Anunț: Furnizarea apei potabile este întreruptă în municipiul Pașcani și suburbiile Sodomeni, Lunca și Boșteni
În vederea remedierii unei avarii apărute la o conductă, APAVITAL S.A. se află în neplăcuta situaţie de a nu furniza apă potabilă din ziua de...
Legislativul local din Harlau a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construirea parcului eolian ce urmeaza sa fie amenajat pe teritoriul orasului. Documentul a fost votat in sedinta din luna septembrie, unde a fost prezent si reprezentantul firmei ACK Pascani...
Elevii pășcănenii vor avea cel mai probabil anul viitor corn, lapte sau fructe pe bănci, prin „Programul pentru școli”. Asta după ce primarul municipiului, Marius Pintilie, a propus, iar consilierii locali au aprobat ca licitația în acest sens să...
"Ministerul Transporturilor a publicat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai secțiunii de munte de pe Autostrada Unirii (A8). Actul normativ prin care Executivul aprobă investiția de 6 miliarde de Euro este ultimul pas înainte de lansarea licitației...
COMUNICAT DE PRESĂ
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași anunță închiderea proiectului „PREGĂTIT PENTRU VIITOR”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 POCU/909/2/4/150110.
Proiectul a fost implementat în regiunile Nord-Est și Nord-Vest, în...
Lucrari de amenajare la troița de la intersecția străzilor Ceferiștilor cu Dragoș Vodă din Pașcani. De câteva zile muncitorii unei societăți au început sa strice o temelia înaltă de peste jumătate pentru a fi înlocuită cu borduri si pavele....
Administrația locală din Pașcani încă nu și-a făcut temele în legătură cu modul de implementare a măsurilor de austeritate, impuse de Guvern prin ordonanța de urgență.
Răspunsul a fost dat chiar de către primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, în cadrul...
Investițiile făcute din bani guvernamentali nu din bugetele locale, considerate gratuite de autorități, uneori, vin la pachet cu condiții usturătoare.
Un exemplu in acest sens este bazinul didactic de înot de la Pașcani, realizat prin intermediul Companiei Naționale de investiții.
Lucrările...
Inspectoratul Școlar General Iași va organiza audiențe lunare în teritoriu. Prima întâlnire va avea loc la Tătăruși, joi, 9 noiembrie, conform informațiilor de pe pagina de Facebook a instituției.
"Mai aproape de oameni...
Pentru a veni în întâmpinarea problemelor cu care...
A început amenajarea celui mai scump sens giratoriu din Pașcani. Municipalitatea va deconta din bugetul local peste 92 000 euro pentru lucrările de la semafoarele vechi - amenajarea terenului si montarea unor balize de plastic.
Investiția a fost aprobată de...
Cimitirele confesionale din Pașcani ar putea sa rămână in folosință bisericilor, ca si pana acum, după propriile reguli, iar regulamentul propus de primar sa fie aplicat doar pentru noul cimitir.
Propunerile ar urma sa fie supusa aprobării legislativului local sunt...
Cuplurile de aur din comuna Heleșteni au fost premiate la sfârșitul acestei săptămâni. Sâmbătă, 28 octombrie, la Căminul Cultural, cinci familii formate în urmă cu jumătate de secol au fost apreciate la scenă deschisă. Administrația locală a organizat o...
Guvernul adoptă vineri o nouă ordonanţă de urgenţă de reducere a cheltuielilor, care prevede că autorităţile publice locale nu pot finanţa în 2023 festivaluri, concerte și competiţii locale. Executivul precizează că, întrucât traiectoria de ajustare asumată de ţara noastră...
Vineri, 27 octombrie, este hramul orașului Ialoveni, din Republica Moldova, localitate înfrățită cu municipiul Pașcani. Se împlinesc 587 de ani de la prima atestare documentară, motiv de mare sărbătoare pentru frații de peste Prut. În acest an, nici un...
Întâlnire importantă privind accesarea fondurilor europene, joi dimineață în comuna Tatarusi, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu. Grupul de acțiune locală Codrii Pascaniilor, din care face parte și Mica Bucovina, a vrut să afle, direct de la fermieri și antreprenori...
Legislativul pascanean este convocat in ședință ordinara in ultima zi a acestei luni, marți de la ora 09.00. Pe ordinea de zi sunt înscrise 23 proiecte de hotărâre, toate inițiate de edil. Ședință va începe cu prezentarea veniturilor si...
In urma insistențelor BIT TV administrația locală din Pașcani a publicat raportul cu cheltuielile pentru organizarea "Zilelor Municipiului Pașcani, sărbatoare care a avut loc in perioada 07 - 09 iulie a.c.
Conform documentului postat pe site-ul instituției, cu o intărzăiere...
Anunț important pentru cetățenii care nu au obținut încă titlurile de proprietate. De curând Legea fondului Funciar, nr 18 /1991 a fost modificata si completată cu precizări care ii vizează pe cei care nu au fost membri ai fostele...
Investiția de 8 milioane euro ar scurta semnificativ drumul dintre Botoșani și Suceava. Dar pentru că în zona traseului se află un sit Natura 2000, unde trăiesc trei specii de gândaci și broaște protejate prin lege, proiectul este blocat.
O...
Se anunță un sfârșit de săptămână cu tradiții autentice într-o comună din apropierea Pașcaniului. Administrația locală din Heleșteni și Căminul Cultural organizează joi și sâmbătă mai multe activități în cadrul unui proiect privind tradițiile și obiceiurile românești specifice zonei...
Comunitatea din Deleni a adus un pios omagiu ostașilor români căzuți pe frontul de luptă în Primul Război Mondial, pe raza comunei Deleni.
La monumentul eroilor din satul Maxut, autoritățile locale, cadrele didactice și elevii au venit, marți, 24 octombrie,...
Modificări majore pentru 1.300.000 de bugetari. Salariul lor va fi calculat în funcţie de performanţele profesionale. Posturile de la stat vor fi clasificate în funcţie de complexitatea muncii, iar profesorii, cercetătorii şi IT-ştii vor avea salarii aproape ca la...
Administrația locală din Pașcani a început sa ii trimită in judecata pe pășcănenii care dețin construcții ilegale pe domeniul public pentru a fi demolate. Sunt pregătite câteva zeci de dosare, iar unele dintre ele au ajuns deja pe rolul...
Primăria Pașcani cumpără un pachet pentru proiecția a trei filme, în valoare de 9.000 de lei. Licitația a fost publicată pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), în cursul zilei de luni, 23 octombrie. La câteva ore după publicarea...
Un proiect important pentru comuna Cristești a început marți, 24 octombrie. Este vorba despre asfaltarea a circa 16 km de drumuri secundare, investiție cu o valoare de peste 30 de milioane de lei.
Constructorul, EKY-SAM, a început organizarea...
Raportul cu privire la cheltuielile facute din bani publici pentru organizarea Zilelor Municipiului Pașcani in perioada 07 -09 iulie a.c. nu a fost făcut public pana acum, desi a trecut aproape patru luni de zile de la eveniment. Primarul...
Conducerea societății pascanene de salubritate si transport public local a cerut ajutorul procurorilor pentru a stabili daca șoferii unității au emis sau nu bilete nefiscalizate si daca au încasat banii in folos personal. Pe 18 octombrie a.c. a fost...
Administrația locală din Pașcani a publicat pe site-ul primăriei anunțul privind licitația pentru amenajarea patinoarului în perioada sărbătorilor de iarnă. Și în acest an, acesta ar urma să fie amenajat tot pe esplanada din zona Vale. Cei interesați pot...