Managerii români estimează pentru următoarele trei luni o creştere accentuată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres.
În cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie...
Românii care vor să își schimbe furnizorul de energie sau gaze vor avea la dispoziție o aplicație care simplifică întregul proces. Dacă până acum, clienții aveau de așteptat chiar și mai bine de o lună pentru soluționarea cererii, alternativa...
Punct şi de la capăt. Regulile de calculare a facturilor la energie se vor schimba din nou, de la 1 ianuarie. Românii care consumă peste 255 de kilowaţi pe lună ar putea plăti un tarif plafonat, de cel mult...
Festivalul „Hora celor 7 coline” revine la Iaşi cu cea de-a IV-a ediţie. În perioada 29-31 octombrie, în sala Gaudeamus a Casei de Cultura a Studenţilor (CSS) din Iaşi se vor desfăşura momente artistice reprezentative pentru fiecare zonă a...
Tronsonul stabilit pentru șoseaua de centura a Municipiului Iasi, cu pornire de la Lețcani-Rediu-Aroneanu-Golaiești, cu bretele de acces pentru Spitalul Regional de Urgență și Aeroportul Iași este confirmată și de opinia publică. Peste 80% dintre cei care au răspuns...
Piata agroalimentara din zona Vale Pascani a fost redeschisa in dimineata zilei de joi 27 octombrie a.c. Cu aproape doua zile intarzaiere, dupa ce Primaria a luat decizia de a fi inchisa pe 24 si 25 octombrie, pentru lucrari...
Pregatirile pentru iarna au intrat in linie dreapta si pentru intretinerea drumurilor, nu doar pentru pregatirea masinilor. Consiliul Judetean Iasi prin Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor, a semnat contractul pentru activitatea de deszăpezire a drumurilor județene,...
Primaria Pascani a facut publice, la solicitarea consilierului local Sorin Olariu, listele de achizitii din proiectul pentru amenajarea unui parc de joaca in zona „Riama” Pascani. Initial ele nu au fost adaugate, asa cum era normal, la proiectul de...
În contextul scumpirilor de la nivel național, Clubul Sportiv Municipal din Pașcani majorează tarifele de închiriere a sălii și a terenurilor pe care le are în administrare. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus dezbaterii și...
Legislativul pascanean a fost convocat in sedinta ordinara, luni 31 octombrie de la ora 10.00. Pe ordinea de zi sunt inscrise 22 proiecte de hotarare, unul initiat de consilierii din opozitie, unul de consiliera PNL Monica Plescan, unul de...
Producătorii de carne de porc vin cu veşti îngrijorătoare. Pe fondul unui an agricol secetos, dar şi al numeroaselor focare de pestă porcină, cheltuielile de Crăciun ar putea fi semnificativ mai mari.
Astfel, un kilogram de carne de porc ar putea ajunge să coste coste...
Începând de miercuri, 26 octombrie, Directia de Sanatate Publica Iasi va avea un nou director.
Marti a fost ultima zi ca director pentru Vasile Cepoi, care a iesit la pensie. Locul sau va fi luat de Corina Gîscă, medic de...
Creştinii ortodocşi ieşeni îi prăznuiesc astăzi şi mâine pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi pe Cuviosul Dimitrie cel Nou Basarab. Sfântul Dumitru este considerat a fi apărătorul oştirilor.
Totodată, pe 26 octombrie, în obiceiul popular se marchează...
Administratia locala din Pascani este dispusa sa cheltuie aproape un milion de euro pentru amenajarea unui parc de joaca pentru copii. Mai exact 4.466.420 lei inclus TVA sau peste 910.000 euro, la cursul de astazi. Suma estimata rezulta din...
Cei nouă comercianți din piața Vale care foloseau chioșcurile din fața halei fără contracte au fost evacuați, marți 25 octombrie, în timpul acțiunii de curățenie anunțată de Primăria Municipiului Pașcani. În prezența executorului judecătoresc, al jandarmilor și polițiștilor, agenții...
Piata agroalimentara din zona Vale Pascani nu va fi redeschisa incepand de miercuri 26 octombrie a.c. Reprezentantii administratiei locale au anuntat ca locatia va fost inchisa in primele doua zile ale acestei saptamani, pentru a fi facute lucrari de...
In urma cererilor insistente ale consilierilor din opozitie, Primaria Pascani a pus la dispozitia alesilor locali rapoartele de control ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta intocmite in ultimii ani de zile. In perioada 2014 - 2021 au fost facute...
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Pașcani a murit în urma unei agresiuni, ce a avut loc în Olanda, țara unde plecase în căutarea unui trăi mai bun. Alexandru Ciornei a fost bătut cu brutalitate în noaptea...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a încărcat a treia tranşă pe cardurile sociale oferite prin programul "Sprijin pentru România", valoarea totală a acesteia fiind de peste 590 de milioane de lei.
Banii au ajuns la aproximativ 2,4 milioane de...
Astăzi este Ziua Armatei Române, care marchează data la care Transilvania de Nord a fost eliberată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu această ocazie vor fi organizate festivităţi în multe dintre oraşele din ţară.
"La Iaşi, spre exemplu, evenimentele...
Circulația în sensul giratoriu, o provocare pentru mulți șoferi, ar putea fi simplificată. Cel puțin în teorie. Parlamentarii vor să schimbe definiția, ca să nu mai existe interpretări și să nu mai existe accidente.
Astfel, potrivit noii definiții, "participantul la...
A fost forfotă timp de trei zile pe esplanada din orașul Târgu Frumos. Asociația Meșterilor Populari din Moldova și administrația locală au organizat o nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari, pe final de octombrie. Peste 30 de oameni care...
Legislativul pascanean intrunit in sedinta de lucru pe 21 octombrie, a.c. la initiativa consilierilor din opozitie, nu a luat nici o hotarare cu privire la soarta comerciantilor din Piata Vale, cei care sunt in procedura de evacuare, la solicitarea...
Dezbatere publica pe un subiect de mare importanta la Pascani. Primaria municipiului a postat pe site-ul institutiei un proiect de regulament privind organizarea si functionarea cimitirelor din municipiu. In document sunt cuprinse o serie de reguli privind modul de...
Facturile la energie devin din ce în ce mai mari, pe măsură ce criza energetică se intensifică la nivel european. Ce poate face astăzi orice român ca să reducă factura la energie?
Experții consultați de Digi24.ro spun că există diverse...
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) reamintesc că printre consultaţiile de prevenţie care sunt oferite de medicii de familie se numără şi cele destinate persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani, care nu se află în...
Sentinţă-bombă emisă de judecătorii ieşeni! Un funcţionar public a fost achitat pentru fapte de corupţie! Mircea Zuzan fusese acuzat de abuz în serviciu, participaţie improprie la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.
„Instanţa îl achită pe inculpatul Mircea...
Black Friday 2022 este cel mai mare eveniment de shopping din an. În România acesta se organizează în fiecare an în noiembrie, iar data este stabilită de marii jucători de pe piață.
Marile magazine online din România își stabilesc, fiecare,...
Am avut parte de cea mai friguroasă dimineață de la începutului acestui anotimp și până în prezent. Cel mai răcoare a fost în Transilvania, Maramureș, Moldova și în zonele montane. Temperaturile au scăzut până la -6,5 grade celsius în...